Frontieriştii tulceni au „prins“ aproape două tone de peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În două zile, reprezentanţii Gărzii de Coastă au confiscat aproape două tone de peşte şi aproape trei kilometri de plase. Un tânăr de 24 de ani transporta 1,5 tone de peşte.

Este vorba despre o acţiune desfăşurată în primele două zile ale acestei săptămâni de către Garda de Coastă, împreună cu ARBDD şi ANPA.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 1.813,4 kilograme peşte evaluată la aproximativ 1.000 lei, pe care ulterior au predat-o spe valorificare unor societăţi comerciale de profil, in conformitate cu prevederile legale. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj piscicol, spune Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Luni, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Tulcea şi reprezentanţi ai A.R.B.D.D. au acţionat pe lacul Dunavăţ din judeţul Tulcea, unde au depistat un tânăr de 24 ani care transporta cu o barcă cantitatea de 1.501 kilograme peşte, de specii diferite, fără documente justificative.

Tot luni, în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Tulcea au oprit pentru control, în apropierea localităţii Murighiol, o autoutilitară condusă de un băiat de 22 ani domiciliat în Bucureşti. În interiorul autoutilitarei înmatriculate în Bucureşti a fost descoperită cantitatea de 111 kilograme peşte pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport.

Marţi, în jurul orei 7.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Chilia au acţionat pe lacul Babina din judeţul Tulcea unde au verificat o ambarcaţiune condusă de un tânăr în vârstă de 25 ani. În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 154,4 kilograme peşte şi un număr de 33 plase de pescuit tip setcă din aţă în lungime de 2.929 metri.

Persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative pentru desfăşurarea de activităţi de pescuit comercial, astel încât poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele evaluate la 6.600 lei, precum şi ambarcaţiunea din fibră de sticlă, un motor de barcă marca Suzuki, un rezervor de benzină şi 2 rame, valoarea acestor bunuri fiind de aproximativ 8.200 lei“, spune Marius Niculescu.

În acceaşi zi, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Tulcea şi reprezentanţi ai A.N.P.A. au identificat, pe raza localităţii Măcin, un bărbat de 46 ani care oferea spre comercializare, într-o piaţă agroalimentară, cantitatea de 47 kilograme peşte fără documente legale.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani