Asistenţii personali din Mahmudia au rămas cu salariile la nivelul anului 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistenţii personali au aceleaşi salarii ca în 2010 FOTO Arhivă Adevărul
Asistenţii personali au aceleaşi salarii ca în 2010 FOTO Arhivă Adevărul

Aceştia au reclamat şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi la Agenţia de Prestaţii Sociale această situaţie. Deşi salariile ar fi trebuit indexate cu 15%, ei au rămas cu aceleaşi sume: aproximativ 500 de lei pentru fiecare asistent personal al unei persoane cu handicap.

La alte primării, salariile au fost mărite (conform legii) cu 8% în iunie 2012 şi cu 7,5% în decembrie 2012.

„În toată ţara aceste salarii s-au majorat, numai la Primăria Mahmudia salariul asistentului personal este de 530 de lei din 2010, de când s-au aplicat reducerile salariale cu 25%“, se plânge un asistent personal din localitate.

„Noi am înregistrat în instanţă acest dosar, urmează ca magistraţii să se pronunţe clar în acest caz. Dacă noi am greşit şi instanţa ne spune că nu avem dreptate, atunci ne asumăm greşeala şi le vom da banii, inclusiv cei din urmă. Dar mi se pare normal să aflăm care este interpretarea corectă a legii“, a precizat primarul Gherghina Vrămuleţ, pentru ziaruldetulcea.ro.

În momentul de faţă la primăria Mahmudia sunt în plată 12 asistenţi personali.
 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite