VIDEO Doi tineri au murit şi alţi patru au fost răniţi în urma unui grav accident produs din cauza vitezei excesive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri pe o şosea din Timiş. În urma accidentului doi tineri au murit, iar patru au fost răniţi. Dintre cei patru răniţi, două tinere sunt în stare gravă.

Doi tineri au murit şi alţi patru, două fete de 14 şi 18 ani şi doi băieţi de 19 şi 24 de ani, au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional care leagă Sânnicolau Mare de localitatea Nerău. Potrivit pressalert.ro, accidentul a avut loc pe fondul vitezei excesive, tânărul de 29 de ani care se afla la volan pierzând controlul volanului şi intrând într-un cap de pod. Şoferul şi un tânăr de pe bancheta din spate au murit, iar ceilalţi patru pasageri au fost răniţi.

„Accidentul a avut loc în jurul orei 01.20. Un şofer în vârstă de 29 de ani conducea autoturismul pe DN 59 C, între Sânnicolau Mare şi localitatea Nerău, iar pe fondul vitezei excesive a părăsit partea carosabilă, în partea dreaptă a sensului de mers, lovind parapetul metalic şi podul unui canal colector. A rezultatul decesul şoferului şi al unui alt bărbat de 29 de ani, aflat pe scaunul din dreapta spate”, au declarat pentru pressalert.ro reprezentanţii Poliţiei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete