Un lider religios din Rusia denunţă războiul din Ucraina. Ce i-a transmis lui Putin înainte de invazie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al Alianţei Evanghelice din Rusia, Vitaly Vlasenko FOTO europeanea.org

Vitaly Vlasenko, pastor al unei biserici baptiste din Moscova şi secretar general al Alianţei Evanghelice din Rusia, arată, într-o scrisoare deschisă transmisă creştinilor evanghelici din toată lumea, că îşi cere scuze pentru invazia militară a Rusiei din Ucraina.

În scrisoarea deschisă transmisă creştinilor evanghelici „din întreaga lume”, Vitaly Vlasenko arată că „deplânge” ce a făcut ţara sa „în recenta invazie militară asupra unei alte ţări suverane, Ucraina”. „Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţi creştini, invazia militară a fost un şoc. Nici în cele mai urâte vise nu mi-am putut imagina ce se vede acum în Ucraina. Două popoare strâns legate între ele, în care mulţi oameni sunt creştini devotaţi (majoritatea ortodocşi), se află acum într-o luptă aprigă, în care o parte urmăreşte demilitarizarea Ucrainei, iar cealaltă căutând să-şi elibereze ţara de ocupaţie”, arată pastorul rus în scrisoarea deschisă transmisă creştinilor evanghelici.

În aceeaşi scrisoare, Vitaly Vlasenko arată că mulţi ruşi şi ucraineni au relaţii de familie.

„Un rus poate avea fiice şi nepoţi care locuiesc la Kiev; un ucrainean poate avea copii care trăiesc şi lucrează la Moscova. Astăzi, durerea, frica şi întristarea profundă pentru cei dragi şi pentru viitorul propriilor vieţi şi ţări străpunge inima multor oameni ca un cuţit, pentru că, după cel de-al Doilea Război Mondial, nimeni nu ştie care sunt limitele şi consecinţele războiului.

Astăzi, mor soldaţi de-o parte şi de cealaltă. Sentimentele paşnice sunt distruse în mijlocul bombardamentelor, iar oamenii au făcut un imens şir de refugiaţi în Europa: femei, bătrâni şi copii. Toate aceste evenimente îmi produc întristare, amărăciune şi regret pentru deciziile luate de conducerea ţării mele şi o mare compasiune pentru cei care suferă ca urmare a acestei decizii”, a mai arătat secretarul general al Alianţei Evanghelice din Rusia.

Pastorul rus arată că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a preveni „acest război şi invazia militară”. 

„În calitate de Secretar General al Alianţei Evanghelice Ruse, am scris o scrisoare deschisă preşedintelui Vladimir Putin cu o zi înainte de invazie, în care am susţinut cererea liderilor religioşi ai Ucrainei pentru o soluţie paşnică a tuturor conflictelor. Am chemat la post şi rugăciune pentru pace şi armonie între Rusia şi Ucraina.

Alianţa noastră a luat parte la rugăciunea publică alături de liderii ruşi, ucraineni şi europeni pentru reconcilierea tuturor părţilor. Alianţa Evanghelică Rusă a oferit asistenţă umanitară pentru peste 500 de refugiaţi din Ucraina, sosiţi în sudul Rusiei.

Am iniţiat o masă rotundă şi o conferinţă internaţională ulterioară pe tema conflictelor militare şi politice. Astăzi, în calitate de cetăţean şi Secretar General al Alianţei Evanghelice Ruse, îmi cer scuze tuturor celor care au suferit, au pierdut persoane dragi şi rude sau şi-au pierdut locuinţa, ca urmare a acestui conflict militar.

Rugăciunea mea este să găsiţi putere de la Domnul să întindeţi o mână de solidaritate şi iertare, astfel încât să putem trăi ca popor al lui Dumnezeu în lumea aceasta. Tatăl nostru ceresc să ne ajute pe toţi”, îşi încheie mesajul pastorul Vitaly Vlasenko.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Primar ucrainean, într-o convorbire cu Dominic Fritz: „Îi vom înfrânge cu inimile noastre fierbinţi”

Primul grup de refugiaţi din Ucraina care ajunge în Banat. Comuna în care au fost primiţi cu braţele deschise

Refugiată impresionată de români: „În vreme de război, noi am văzut atâţia oameni frumoşi, atâta dragoste“

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model