Un avion de pasageri cu 109 locuri va fi transformat într-un restaurant unic în România FOTO VIDEO

0
Publicat:

Un avion de pasageri Fokker 100, scos din uz și casat de mai mulți ani, va fi transformat în restaurant în zona aerodromului de la Șiria (județul Arad).

Avionul Fokker 100 a ajuns la Șiria FOTO Facebook/Valentin Bot

Avionul Fokker 100 a ajuns pe aerodromul din Șiria (județul Arad) în urmă cu câteva zile, cu un spectaculos transport agabaritic. Aparatul de zbor a fost achiziţionat de proprietarii aerodromului, care vor să îl transforme în restaurant unic în România.

După calculul nostru vom avea în interior în jur de 80 de mese. Vom desființa zona de WC, acolo vom face o magazie. Vom scoate toate cablajele, aer condiționat și ce mai e în avion, să fie cât mai mare spațiul pentru un restaurant în care să te simți bine, la o înălțime de 2.20 metri față de sol. Vom păstra ușa originală, bineînțeles, va fi o terasă pe care va urca lumea pe scară. Sub partea de bot va fi bucătăria la vedere și un lift care va urca băutura și mâncarea sus în restaurant. E un proiect unic. Nu pot să zic că am văzut undeva România și l-am copiat. De un an de zile mă gândesc la acest proiect. Afară am văzut în Germania, în Cehia am văzut, dar niciodată nu mă gândeam că o să reușim să achiziționăm, la Șiria, un avion de asemenea anvergură. Sper ca în două-trei luni să fie gata restaurantul”, a declarat Dan Cojocaru, comandantul aerodromului de la Șiria.

Avionul Fokker 100 a ajuns la Șiria FOTO Facebook/Valentin Bot

Aeronava casată fost utilizată în ultimii ani de un operator din România, însă a fost scoasă din uz și casată.

Aeronava era de aproximativ trei ani trasă pe dreapta, pentru că nu mai avea resurse de zbor. A fost dezmembrată de două echipe, special pentru treaba aceasta, în aproximativ o lună de zile. S-au luat piesele și părțile care mai puteau fi reutilizate, iar restul a fost transportat pe aerodromul din Șiria”, a declarat Paul Popescu, directorul operațional de pe aerodromul de la Șiria.

Avionele Fokker 100 (cu 109 locuri) au fost fabricate în Olanda, în perioada 1986-1997. A fost un avion de succes la vremea lui, fiind achiziționat de companii precum American Airlines, TAM Aeros Regionais sau US Airways.

Avion Fokker 100 FOTO Wikipedia

Pe aerodromul de la Șiria mai sunt expuse două avioane: un IAR 93 şi un MIG 21.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie