Sfârşitul majorităţii germane la Timişoara. „Capitala Banatului se românizează prin excedent natural şi imigrare”

„Aproape o treime din locuitorii oraşului Timişoara  sunt români”, este titlul unui articol de primă pagină, apărut în ziarul „Fruncea”, din 28 februarie 1937.

„Capitala Banatului se românizează prin excedent natural şi imigrare – nu prin desnaţionalizarea minorităţilor”, scria „Fruncea”, săptămânalul românilor din Banat. 

Magazinul săptămânal, înfiinţat de Nicolae Ivan, era un ziar care făcea politica Timişoarei şi al Banatului. Era primul ziar serios în limba română care a apărut în Timişoara interbelică, germanii şi maghiarii având presă de tradiţie în oraş.

 „Ultimul număr apărut al Buletinului Municipiului Timişoara aduce cifrele pupulaţiei din 1 ianuarie 1937. Fruncea a semnalat anul trecut faptul îmbucurător că românii constituie de la 1 ianuarie 1936 majoritatea relativă a locuitorilor din Timişoara. 

Ştiind că ultimul recensământ maghiar, nu a găsit decât 9,7 la sută români (6.657 din 72.553) aici, populaţia de anul trecut era respectabilă şi însemna sfârşitul majorităţii germane”, scria „Fruncea”.

Conform datelor prezentate în ziar la 1 ianuarie 1937, în Timişoara trăiau 96.603 locuitori.
 

Dintre aceştia, 28.731 s-au declarat de etnie română, 26.823 germani, 26.117 maghiari, 11.973 evrei, 2.362 sârbi, restul fiind romi, bulgari şi alte etnii.
 

„Interesant este să compari cifrele de anul acesta cu cele din 1910. Am spus că românii trec de la 6.657 la 28.731. Germanii şi ungurii s-au împuţinat sensibil, numai în aparenţă. În adevăr, la 1910, evreii nu contau ca naţionalitate aparte...Iată deci dovada, controlabilă şi prin statisticile migraţiunilor şi al naşterilor-deceselor, că la doua decenii de regim românesc nu s-au desnaţionalizat minorităţile pentru a obţine majoritatea actuală a oraşului. A fost deajuns să se deschidă calea imigraţiei şi marea românească a inundat repede insula înstrăinată altădată artificial”, scria „Fruncea”.
 

Primul recensământ românesc

Recensământul maghiar din 1900 arată o că Timişoara avea o 60.551 de locuitori, din care 30.892 germani, 19.162 maghiari, 6.312 români, 2.730 sârbi, restul fiind de alte etnii. 
 

Datele recensământului românesc îi includ pe evrei ca o naţonalitate, în timp ce ungurii îi considerau numai ca o religie. Astfel, în 1920, s-a făcut primul recensământ românesc, însă neoficial, care arată că populaţia a crescut la 86.850 (32.097 -germani, 27.189 –maghiari, 16.047 – români şi 8.307 evrei).
 

Structura etnică a devenit mai echilibrată după război, ceea ce înseamă că nicio etnie nu era aproape de o considerabilă majoritate absolută sau relativă.

La un deceniu de administraţie românească, la recensământul din 1930, Timişoara avea deja 102.390 de locuitori. Germani: 33.162, unguri: 31 773, români: 25.207, evrei: 7.264, sârbi: 2.237.

Competiţie strânsă între români, germani şi maghiari

Se poate vedea că era o competiţie strânsă între germani şi unguri, în timp ce noua naţiune de stat, românii, continua să se afle pe locul trei, chiar şi în 1930.

O masivă imigrare a sporit de aproape şapte ori numărul românilor. Interesant de observat că a crescut şi numărul maghiarilor din oraş, datorită imigrării muncitorilor veniţi din provincie.

Deşi nu s-au făcut recensăminte oficiale, în datele guvernului apar rezultate intermediare, care erau raportate.
 

În 1932, din 91.960 de locuitori: germani 29.926, români 23.740, unguri 23.709, evrei 9.640, alţii 4.945. Este anul în care românii îi depăşesc pentru prima dată pe unguri, dar rămân totuşi în urma germanilor. 

În 1935, din 93.126 de persoane: 24.790 erau germani, 25.726 români, 25.236 maghiari, 12.543 

evrei, 4.831 de alte naţionalităţi.

Industria socialistă a crescut numărul românilor în Timişoara

Numărul românilor a crescut vertiginos prin politca lui Ceauşescu, de strămutare a populaţiei din Ardeal, Oltenia şi Moldova, adusă la muncă în Timişoara. Până la Revoluţia din 1989, germanii şi evreii aproape că au dispărut, în urma politicii lui Ceauşescu de vânzare a cetăţenilor către Germania şi Israel.

În 1941, populaţia oraşului a crescut la 125.052, românii ajungând la un număr de 46.466. Germanii au rămas pe locul doi, cu 37.611, iar numărul maghiarilor a scăzut la 24.891. 
 

Iată şi evoluţia pentru următoartele decenii:

-1956: 142.257 (75.855 români, 29.968 maghiari, 24.326 germani, 6.700 evrei, 3.065 sârbi.
 

-1966: 174.243 (109.100 români, 31.016 maghiari, 25.058 germani, 4.188 sârbi, 2.590 evrei)
 

-1977: 269.353 (191.742 români, 36.724 maghiari, 28.429 germani, 6.776 sârbi, 1.629 evrei)
 

-1992: 334.115 (274.511 români, 31.785 maghiari, 13.206 germani, 7.748 sârbi, 2.668 romi, 549 evrei)
 

- 2002: 317.660 (271.677 români, 26.287 maghiari, 7.157 germani, 6.311 sârbi, 3.062 romi, 1.218 bulgari, 762 ucraineni, 570 slovaci, 367 evrei.
 

-2011: 319.621 (259.754 români, 15.564 maghiari, 4.843 sârbi, 4.193 germani, 2.145 romi, 859 bulgari, 556 ucraineni, 385 slovaci, 176 evrei. 
 

Conform Institutul Naţional de Statistică, pentru aproximativ 30.000 de locuitori ai Timişoarei nu există informaţie, fiind probabil de alte naţionalităţi.