Se caută soluţii pentru ca festivalurile de jazz de la Timişoara şi Gărâna să nu se concureze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul de Jazz de la Gărâna a ajuns la ediţia a XVIII-a Foto: Ştefan Both

Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, şi Marius Giura, organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna, s-au întâlnit pentru a discuta despre posibilitatea ca cele două festivaluri de jazz să nu se desfăşuare în aceeaşi perioadă

Primăria Timişoara a anunţat, la începutul anului, că cea de a doua ediţie a Festivalului JazzTM, din Piaţa Victoriei, va avea loc în perioada 11-13 iulie. Este aceeaşi perioadă în care se va desfăşura cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna. 

În atare condiţii, cei care pierd sunt bănăţenii iubitori de muzică bună, care vor avea două festivaluri în aceeaşi perioadă. În loc să se bucure de artiştii care vor veni atât la Timişoara cât şi la Gârâna.
 

În 2012, festivalul de la Timişoara a avut loc la o diferenţă de o săptămână, astfel că iubitorii de jazz au putut savura atât concertele din Piaţa Victoriei, cât şi tradiţionalul şi pitorescul festival din Munţii Semenicului. 

„Am fost o discuţie amiabilă cu viceprimaru Dan Diaconu. Se caută o soluţie. Din păcate eu nu pot să schimb nimic pentru că am deja contracte semnate cu artişti. Dar nu e numai legat de mine, ci şi de public.

Există deja rezervări făcute de ei încă de la finalul ediţiei trecute. Şi cei de la Primăria Timişoara susţin că au contracte semnate. Din păcate publicul va fi cel care pierde, dacă nu se găseşte o variantă de către cei de la Jazz TM.

Eu nu am cum să schimb data, pe care am anunţat-o din luna octombrie, însă este şi perioada în care se desfăşuară de atâţi ani”, a declarat Marius Giura, organizatorul Festivalului de la Gărâna. 

Prima ediţie a Festivalului JazzTM s-a dovedit o reuşită

Gărâna Jazz Festival este unul din cele mai importante festivaluri de jazz din această parte a Europei, unde concertează artişti de primă mână, într-un decor de vis, în natură, la munte, la peste 1.000 de metri altitudine. Festivalul este organizat de timişoreni în special pentru iubitorii de jazz din Timişoara şi din zona Banatului.
 

De cealaltă parte, JazzTM a pornit ambiţios, iar la prima ediţie au participat nume mari precum Kurt Elling, David Murray, Macy Gray, Ilhan Elashin sau Richard Bona.

Citiţi şi:

FOTO Festivalul JazzTM 2013. Ziua 1: Richard Bona a ridicat în picioare aproape 3.000 de timişoreni

FOTO Festivalul JazzTM 2013. Ziua 2: Cea mai bună voce de jazz din lume i-a vrăjit pe bănăţeni


FOTO VIDEO Festivalul JazzTM. Ziua 3. Macy Gray după ce a urcat pe scena din Piaţa Victoriei: „Câteodată omul mai bea, câteodată mai şi fumează”

FOTO S-a lăsat cortina peste Gărâna Jazz Fest 2013. Charles Lloyd: “Acest festival rămâne una din cele mai uluitoare experienţe în Europa”

Boemă, exotică şi diversă - Gărâna Jazz Fest 2013: „A devenit un reper al jazzului European”

Muzică deşteaptă şi natură în stare pură, în Munţii Semenicului: „Gărâna fără ploaie e ca ciobanul fără oaie”

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG