Poliţia maghiară: taximetristul mort în Ungaria făcea o cursă ce nu fusese anunţată la dispecerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii maghiari au stabilit că a doua persoană din maşină nu era rudă cu şoferul, astfel că se bănuieşte că taximetristul timişorean nu era în interes personal în Ungaria, ci efectua o cursă. Taximetriştii din Timişoara strâng ajutoare financiare pentru colegul lor.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Marin Kovacs Cucura, în vârstă de 43 de ani, lucra de 15 ani la o firmă de taximetrie din Timişoara, şi-a pierdut viaţa în Ungaria într-un grav accident de circulaţie. Bărbatul era la volanul maşinii de taxi. Nenorocirea a avut loc în apropiere de Kiskunfélegyháza, pe o porţiune a autostrăzii M5 în care se efectuau mai multe lucrări. Primele cercetări ale anchetatorilor maghiari arată că timişoreanul a adormit la volan, astfel că a pierdut controlul volanului.

CLICK AICI PENTRU IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Credit foto: Agenţia de presă MTI

„Şoferul taximetrului nu era angajat direct al companiei noastre, ci era o persoană fizică autorizată. Nici noi nu ştim încă prea multe detalii despre accident. E tragic ce s-a întâmplat, mai ales că o persoană şi-a pierdut viaţa şi alta este în stare gravă. Lucra la noi de aproape 15 ani. A fost un om bun, un caracter bun. Suntem alături de familia lui, iar colegii au început să strângă deja ajutoare financiare. Am declanşat şi noi o anchetă pentru a stabili dacă victima era în timpul personal sau efectua o cursă. Nu am avut la dispecerat nicio o comandă pentru Ungaria", a spus Tudorel Peşteleu, directorul companiei de taximetrie.

Conform agenţiei de presă maghiare MTI, există posibilitatea ca poliţia maghiară să ceară sprijinul poliţiştilor români pentru a stabili exact condiţiile în care a avut loc accidentul.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare