Iniţiatorii Legii Mirosurilor le liniştesc pe gospodine, dar îi avertizează pe marii poluatori olfactivi: „Trebuie să ajungem şi noi la standarde de viaţă civilizată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea mirosurilor, care a fost aprobată de Parlament cu o majoritate covârşitoare şi care a creat unele controverse, aşteaptă să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiatorii legii au venit cu lămuriri arătând că legea îi vizează în primul rând pe marii poluatori care produc mirosuri cu impact asupra sănătăţii.

Legea mirosurilor, aprobată în Parlament prin consens politic, a fost propusă de timişoreanca Rodica Militaru. Iniţiativa a fost preluată de parlamentarii USR  Allen Coliban şi Cornel Zainea. La iniţiativa celor doi parlamentari legea a fost aprobată şi aşteaptă să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Iniţiatorii legii au explicat ce urmăreşte legea şi au arătat că  noile prevederi îi vor oblige pe proprietarii fermelor şi fabricilor sau depozitelor producătoare de mirosuri să ia măsuri de reducere a mirosurilor. 

„În toate ţările civilizate, poluatorul plăteşte. Marea miză e că anumite firme vor fi obligate să investească. E pornit un lobby destul de puternic împotriva legii din această zonă pentru că sunt firme care trebuie să investească probabil bani destul de serioşi, dar România nu mai poate fi o ţară de lumea a treia. 

Trebuie să ajungem şi noi la standarde de viaţă civilizată. Sunt convins că în ţările dezvoltate nu se întâmplă astfel de lucruri. (...) 

Există un cost pentru tehnologizare, dar noi credem că este necesar pentru ca oamenii să poată respira un aer curat”, a declarat deputatul Cornel Zainea, potrivit căruia USR a iniţiat o lege de acordare a unor facilităţi fiscale pentru cei care investesc în retehnologizare, dar legea este blocată.  

La rândul său, senatorul Allen Coliban a declarat că marii producători de mirosuri pot interveni pentru reducerea poluării olfactive prin tehnologizare sau regândirea procedurilor de lucru. „Parte din documentare a fost să mergem la Oradea să facem o dezbatere pe tema disconfortului olfactiv. Oradea avea cinci ferme de porci în jurul oraşului şi nu toate produceau acelaşi nivel de disconfort olfactiv. Dincolo de partea de filtrare, există practici în respectiva industrie care pot să atenueze şi să reducă foarte mult mirosul. Spre exemplu, felul în care sunt stocate şi manipulate dejecţiile poate să schimbe radical impactul asupra disconfortului olfactiv”, a declarat senatorul USR, potrivit căruia după promulgarea legii, Guvernul trebuie să emită normele de aplicare a legii, acestea stabilind modul în care se va interveni concret.

„Legea enunţă nişte principii. E rolul Guvernului să vină cu norme de aplicare. Aceste norme trebuie să conţină mult mai clar care este pragul. Vom avea o determinare a disconfortului. Dincolo de un anumit prag vor fi necesare măsurile corective. Dincolo de normele de aplicare e treaba autorităţilor să producă acele măsurători şi să oblige poluatorul la aplicarea unor planuri. Mai e un capitol important care se referă la atribuţiile autorităţilor locale. Autorităţile locale sunt obligate să ia în calcul gestionarea disconfortului olfactiv inclusiv pe documente programatice, PUZ-uri, PUG-uri. Legea vorbeşte de principiile care stau la baza reducerii disconfortului şi crează pârghii la fiecare nivel”, a mai declarat Allen Coliban.

Oala cu sarmale nu e în pericol

Iniţiatorii Legii mirosurilor au dat asigurări că odată intrată în vigoare, legea nu le va afecta pe gospodinele care produc mirosuri pentru că disconfortul olfactiv este definit în lege ca efect al unei activităţi ce are impact asupra sănătăţii. „Mirosurile din bucătăria proprie nu produc o afectare a stării de sănătate a populaţiei sau a mediului. Aici este o problemă de civilizaţie a noastră. Eu nu cred că prin această metodologie se va stabili că Poliţia Locală bate la uşa unei doamen care găteşte sarmale. Aici e vorba de înţelegerea noastră cu vecinii. În mod sigur această lege nu va fi folosită cu rea-credinţă. Sunt acele cazuri extreme de vecini care adună în apartamentul lor sau în curţi tone gunoaie. Atunci sigur că legea va interveni în aceste cazuri”, a declarat Rodica Militaru, timişoreanca de la care a pornit ideea unei legi a mirosurilor.

„În tot ce înseamnă interacţiunea între vecini există bună înţelegere, dar există şi rea-credinţă. Dacă ne uităm la textul legii, la Articolul 70 apare ideea aceasta a unor activităţi generatoare de disconfort. Orice măsură de genul acesta nu va fi luată de un poliţist care vine şi spune «vă confisc oala cu sarmale»”, a declarat şi senatorul Allen Coliban. 

Potrivit acestuia, orice intervenţie se face pe baza măsurătorilor, în România existând laborator specializat în măsurarea mirosurilor.

„Poate există un vecin care creşte animale sau are o activitate care este dăunătoare prin prisma disconfortului olfactiv.  Autoritatea competentă poate să decidă determinări, să facă prelevări de probe de aer ca să vadă care este exact nivelul. Ideea de determinare tocmai asta are la bază, nişte standarde şi nişte măsurători etalonate”, a mai arătat Allen Coliban.

Potrivit deputatului Cornel Zainea, legea a fost iniţiată avându-se în vedere cazurile grave de poluare olfactivă. „Noi am scris legea pentru că există comunităţi afectate de disconfort olfactiv. Avem oameni care s-au îmbolnăvit de mirosuri. Cred că ar trebui să privim într-un mod mult mai serios şi mai empatic”, a mai declarat deputatul Zainea. 

Pe aceeaşi temă: 

Fermierii cer preşedintelui Iohannis să nu promulge Legea mirosurilor 

Mirosurile pestilenţiale care învăluie oraşul, temă de discuţie. Primar: Voi ridica problema la nivel naţional

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie