Doi bărbați din Vaslui, arestați pentru viol și filmarea abuzurilor sexuale asupra unei fete cu probleme psihice. Unul dintre ei e tatăl victimei

0
Publicat:

Doi bărbați din Crețești, județul Vaslui, unul în vârstă de 62 de ani și celălalt de 58 de ani, au fost arestați preventiv, fiind acuzați că au abuzat sexual o tânără de 27 de ani, diagnosticată cu probleme psihice, notează publicația locală, Vremea Nouă. Ancheta a scos la iveală faptul că unul dintre agresori, Ciobanu Jenică, este tatăl victimei, iar celălalt, Savin Tudor, vecinul acestora.

Doi bărbați din Vaslui, inclusiv tatăl victimei, arestați. FOTO: Arhivă

Potrivit anchetatorilor, cei doi bărbați ar fi supus victima unor abuzuri repetate, filmând scenele. Descoperirea a avut loc după ce sora victimei a găsit filmulețele pe telefonul tatălui și a sesizat imediat Poliția. În urma probelor video colectate, anchetatorii au confirmat abuzul, atât de către tată, cât și de către vecinul familiei.

La propunerea procurorului de caz, Judecătoria Huși a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile, sub acuzația de viol. Autoritățile au intervenit prompt, ridicându-i pe inculpați de la domiciliile lor. Surse judiciare au declarat că cei doi nu și-au arătat regretul față de faptele comise.

Evenimentele au stârnit indignare în comunitate. Localnicii au declarat pentru presa locală că au observat comportamente suspecte și restricții impuse victimei de către agresori.

„Niște animale! Biata fată nu putea să vorbească cu nimeni, se temea să spună ceva. Ea nu e în deplină sănătate. Ne-au făcut satul de rușine”, au declarat sătenii.

Ancheta continuă, urmând ca procurorii să stabilească întreaga activitate infracțională a celor doi inculpați și eventualele alte victime.