Clubul de fiţe Zambara, permis în Bastion dacă nu se distrug pereţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Timiş s-a întâlnit astăzi în şedinţă pentru a discuta mai multe proiecte, printre care şi regulamentul de funcţionare a spaţiilor din Bastion. Regulamentul se referă doar la protejarea spaţiilor, nu şi la destinaţia Bastionului.

Un adevărat scandal s-a iscat în Timişoara după ce fosta discotecă de fiţe Zambara s-a întors în Bastion, potrivit contractului avut la începerea lucrărilor. Pentru că proiectul european nu mai permitea funcţionarea discotecii Zambara în Bastion, clubul funcţionează acum sub denumirea de „Centrul de Pregătire a Tinerilor Zambara”. În realitate în spaţiu funcţionează o discotecă în toată regula. „O să aprobăm regulamentul de funcţionare. O să analizăm să vedem dacă sunt fenomene împotriva regulamentului”, a spus preşedintele Constantin Ostaficiuc la începutul săptămânii trecute. Regulamentul supus însă astăzi la vot nu face referire niciun moment la destinaţia spaţiilor, ci la folosirea lor astfel încât să nu fie degradate.

Rămâi pe timisoara.adevarul.ro pentru a vedea forma finală a regulamentului

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!