Târgu-Mureş: FCM selectează tinere talente din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul FC Municipal Târgu-Mureş organizează o preselecţie în rândul băieţilor născuţi în anii 1991 şi 1992.


FCM Târgu-Mureş intenţionează să îşi întărească lotul de juniori printr-un trial organizat începând de mâine la sediul clubului de pe strada Bega. Prin această selecţie, tinerii mureşeni au ocazia să evolueze oficial pentru cea mai importantă echipă de fotbal a judeţului.


În căutare de talente


Sunt aşteptaţi la club băieţi născuţi în 1991 şi 1992, în zilele de luni şi marţi, cu începere de la ora 17.00. „Am decis să facem o selecţie a tinerelor talente din tot judeţul, pentru că nu se ştie niciodată de unde poate apărea un jucător de valoare, pe care să ne putem baza în viitor la echipa mare. O parte din actualii juniori vor fi înregimentaţi la echipa de seniori, iar alţii vor fi trimişi în eşalonul al treilea pentru acumularea de experienţă, deci nu ne permitem să rămânem cu lotul incomplet. Sper să găsim luni şi marţi jucătorii de care avem nevoie, chiar dacă sunt conştient că nu e uşor acest lucru”, ne-a declarat Marius Olaru, responsabilul grupelor de juniori ale FCM-ului.


Se dispută două meciuri-şcoală


Tinerii fotbalişti sunt aşteptaţi să se prezinte pe strada Bega numărul 2(n.r. la capătul de traseu al liniilor de transport în comun 2b şi 6) cu echipament propriu. Ei vor fi preluaţi de antrenorii echipei mureşene şi vor disputa un meci-şcoală cu grupa de juniori republicani ai FCM-ului.

„Tinerii vor disputa în total două jocuri cu grupa noastră de juniori, ca să nu existe dubii în ceea ce priveşte talentul lor. Uneori intervine tracul, motiv pentru care e normal ca băieţii, neavând experienţa meciurilor în cadrul unui club de fotbal important, să primească şi o a doua şansă pentru ca să-şi demonstreze adevărata valoare. Aştept cât mai mulţi băieţi talentaţi la trial, pentru că poate fi şansa lor la o carieră în fotbalul profesionist”, a completat Marius Olaru.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort