REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Mureş. Cum s-au descurcat elevii mureşeni la examenul de capacitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri se dau rezultatele la Evaluarea Naţională 2014. La examen au participat circa 4.500 de elevi din judeţul Mureş, iar probele au decurs fără niciun incident. Rezultatele la Capacitate vor fi anunţate nu doar la avizierele şcolilor unde absolvenţii de a VIII-a au dat examenele, ci şi online, pe site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro.

În judeţul Mureş au fost înscrişi la Evaluare Naţională 2014 aproape 4.500 de elevi, din care au lipsit 159. Miercuri, 25 iunie, vor intra în sălile de examen doar 4.336. Testarea va avea loc la ora 9,00 dar elevii trebuie să se prezinte la centrele de examinare în jurul orei 8,00. Examenul durează două ore, iar lucrările vor fi corectate în 12 centre de evaluare. Pentru testarea elevilor au fost organizate anul acesta 144 centre de examen şi 33 de comunicare.

Luni a început examenul de Capacitate 2014, cu proba la Limba şi Literatura Română. Inspectorii au delcarat că nu au fost probleme. Doi copii au susţinut examenul in afara centrelor, din motive medicale. Un elev cu varicelă şi altul cu mâna ruptă au fost nevoiţi să dea testele separat de colegii lor, în judeţul Mureş.

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2014 vor fi puse şi online, pe site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro, dar şi pe cele ale inspectoratelor şcolare din ţară - în cazul Clujului pe isjcj.ro. După afişarea rezultatelor la Capacitate de vineri, elevii care nu sunt mulţumiţi de notele obţinute pot face contestaţii. Rezultatele finale de la Capacitate, după contestaţii, vor fi anunţate marţi, 1 iulie.

proba la Română, examen naţional prin care au trecut peste 166.000 de elevi de clasa a VIII-a, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Marţi a avut loc examenul de capacitate la limba maternă, iar miercuri, examenul de capacitate la matematică.

Din 2014, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50%, anul trecut, de altfel singura noutate faţă de Capacitatea din 2013, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Rezultate slabe la simulare

La examenele de simulare din martie 2014, s-au înscris aproape 188.000 de elevi şi s-au prezentat la probe aproape 178.000, însă rezultatele au fost foarte slabe, mai proaste decât anul trecut. Aproape 70% din ei nu au reuşit să ia nota 5 la matematică, conform datelor de la Ministerul Educaţiei. 

Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la română (67% au luat note peste 5), practic mai puţin de jumătate (48,8%) dintre candidaţi au obţinut medii „de trecere“ la acest prim examen de simulare organizat la nivel naţional, potrivit cifrelor furnizate de minister.

Mai puteţi citi:

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Presiune pe elevii de clasa a VIII-a, de luni

GRAFIC ADMITERE LICEU 2014 Care este cea mai populară specializare

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Luni încep înscrierile. Ultimele pregătiri pentru examenele de la Capacitate 2014

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia video pentru proba de la Matematică

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia pentru proba scrisă la Română

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie