VIDEO Al 40-lea magazin Dedeman, deschis la Târgu Jiu. Preşedintele companiei explica de ce nu a deschis până acum o filială în oraşul de pe Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al 40-lea magazin Dedeman va fi deschis mâine la Târgu Jiu, iar astăzi după-amiază a avut loc prezentarea spaţiului constrit la Târgu Jiu.

La prezentarea magazinului a fost prezent preşedintele companiei Dragoş Pavăl. Acesta a precizat că magazinul este unul aniversar, fiind cel de-al 40-lea, astfel că este mai mare faţă de restul: „Este un magazin cu un spaţiu mai generos, pentru am atins un număr aniversar de magazine. Ne bucurăm că am ajuns şi pe piaţa din Târgu Jiu“. 

La eveniment au fost prezente şi autorităţile locale. Iulia Vână, viceprimar al municipiului Târgu Jiu, a spus că oraşul are de câştigat în urma deschiderii magazinului de articole de bricoloj: „Aşteptam de mai mult timp deschiderea unui magazin şi la Târgu Jiu. Pe lângă cele 170 de locuri de muncă create, locuitorii oraşului au posibilitatea să cumpere produse de calitate la preţuri accesibile“.

Iulia Vână şi Dragoş Pavăl au cu tăiat fierăstraie electrice o bucată de lemn în semn de inaugurare a magazinului. 

A fost invitat de primărie să deschidă un magazin 

Dragoş Pavăl a mărturisit că în urmă cu trei ani a primit din partea Primăriei Târgu Jiu o scrisoare prin care era invitat să deschidă un magazin şi la Târgu Jiu: „A fost singura primărie care ne-a trimis o scrisoare prin care ne invita să deschidem un magazin în oraş“. Patronul companiei a declarat că nu s-a putut deschide până acum un magazin, pentru că nu a găsit terenul necesar: „Pentru a deschide un magazin, avem nevoie de o suprafaţă mai mare, dar nu am putut să găsim terenul necesar realizării investiţiei. Am fost în negocieri pentru un teren aflat pe bulevadrul Ecaterina Teodoroiu, dar nu s-ai finalizat negocierile. Nu a fost vorba de interese ascunse ale cuiva“. 

Compania românească va amenaja două terenuri de tenis în incinta Stadionului Municipal.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare