Urs prins într-o capcană în curtea unui localnic din Gorj. Animalul a fost tranchilizat şi eliberat în pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un urs a fost prins într-o capcană zilele trecute. Animalul pătrunsese în curtea unui localnic din comuna Crasna, judeţul Gorj.

Ursul a fost tranchilizat de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinar, după care a fost transportat şi eliberat în pădure, într-o zonă mai îndepărtată de locuinţele oamenilor. 

„M-am deplasat împreună cu o echipă din cadrul DSV la Crasna, unde am tranchilizat şpi eliberat un urs care fusese prins în laţ îmn curtea unui cetăţean. Era vorba de o ursoaică de 6-7 ani. Acţiunea s-a încheiat cu succes. Animalul a fost relocat în arealul unde trebuie să vieţuiască“,

a spus Nicolae Călescu, directorul, Direcţiei Sanitar Veterinare. 

Al treilea urs prins în laţ

Este al treilea animal care este capturat în acest fel. Urşii au coborât din pădure şi au ajuns până în apropierea locuinţelor din satele aflate lângă păduri sau în zonele montane. Autorităţile au organizat chiar un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili procedura în cazul apariţiei urşilor în preajma gospodăriilor. 

Ultimul incident a fost înregistrat în localitatea Novaci, unde un animal a fost prins într-o capcană.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat