Pelerinaj la noua icoană care „plânge“, din biserica de lângă Peştera Muierii. Peste 1.000 de pelerini în doar o zi de la aflarea veştii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana care „plânge“ este foarte veche                                                                                 Foto: Alin Ion

Biserica monument istoric din comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, a devenit loc de pelerinaj, după ce din ochii Maicii Domnului din icoana aflată în partea stângă a altarului cum te uiţi spre el a început să se scurgă un lichid uleios şi parfumat, după cum spune părintele paroh Puiu Popescu.

Fenomenul a fost observat marţi, 14 septembrie, de enoriaşele prezente la slujba de sărbătoarea Sfintei Cruci: „În timp ce miruiam, spre sfârşit, femeile au venit şi mi-au spus că plânge Maica Domnului. A rămas foarte surprins. Nu credeam că se poat întâmpla aşa ceva în sfânta noastră biserică. Este o minune Dumnezeiască. I-am anunţat pe preoţii din jur şi vestea s-a răspândit imediat“. 

În prima zi au venit peste 1.000 de credincioşi să vadă icoana care plânge, iar biserica a fost deschisă până seara târziu. „Au venit şi bolnavi în speranţa că se vor vindeca şi vor lua tămăduire de la Maica Domnului. Am remarcat că sunt foarte mulţi oameni credincioşi“, a mai precizat părintele paroh. 

„Picături care sunt e icoană sunt ca un fel de mir“

Părintele Puiu Popescu a observat că picăturile care se scurg din ochii Maicii Domnului sunt ca un mir:„Nu este numai un plânset al Maicii Domnului. Este şi o izvorâtoare de mir, pentru că acele picături care sunt e icoană sunt ca un fel de mir, fiind foarte uleioase. Cred că o să persiste foarte mult“. 

 Preotul nu ştie cum să interpreteze acest semn: „Poate că Maica Domnului va anunţa greutăţile care vor veni peste omenire, să fier ca un fel de avertisment, dar poate să fie şi ca o dovadă că Maica Domnului există“. 

Alţi localnici care au fost prezenţi la slujba de duminică au observat încă de atunci firişoarele care se scurgea din ochii Maicii Domnului, dar că nu i-au spus părintelui: „Am fost duminică, la slujbă, şi am văzut de atunci că icoana plânge. Am crezut că mi se pare mie şi m-am gândit să mai vadă şi alţii. M-am gândit atunci că poate a stropit părintele cu apă sfinţită. Nu pot să spun eu ce înseamnă, Probabil că va fi o schimbare“, a spus un localnic din Baia de Fier.

Primar: „Nu este un semn prea bun“

Şi primarul localităţii Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, fost preot, a venit miercuri dimineaţa să vadă icoana care plânge.

„Din bătrâni se spunea că nu este un semn prea bun, dar Dumnezeu ştie mai bine. Oamenii au rămas înmărmuriţi. Este prima mea experienţă de acest fel“, a precizat primarul localităţii care este vizitată de mulţi turişti datorită Peşterii Muierii şi a munţilor din zonă. 

„Maica Domnului ne ocroteşte“

Localnicii şi credincioşii din diferite localităţi au început să vină la biserică chiar de la primele ore ale dimineţii: „Am 81 de ani şi nu am mai văzut aşa ceva. Este putere Dumnezeiască. Maica Domnului se roagă pentru noi toţi, dar suntem răi. Maica Domnului ne ocroteşte. Este o minune mare, care a avut loc în ziua de Sfânta Cruce. Plâng de bucurie că văzui o minune. Nu ştiu ce poate să însemne. Doar Dumnezeu ştie“, a spus un localnic din Baia de Fier.

În urmă cu mai mulţi ani, acelaşi fenomen s-a înregistrat la o icoană aflată la o biserică din comuna Muşeteşti, tot din judeţul Gorj. Atunci, icoana a fost luată după câteva zile de către reprezentanţii Mitropoliei Olteniei. „Icoana o să rămână aici. O s-o acoperim cu ceva, pentru că oamenii tind să pună mâna şi să o atingă“, spune hotărât preotul paroh.


Biserica este ctitorită în anul 1749 de către vornicul Constantin Brâncoveanu, un nepot al domnitorului. Un alt ctitor al bisericii este Dionisie Bălăcescu, stareţul Mănăstirii Horezu.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Icoana Maicii Domnului dintr-o biserică din apropierea Peşterii Muierii a început să „plângă“. „Lacrimile sunt uleioase şi foarte frumos mirositoare“ VIDEO

Suspiciuni de fraudă la un concurs de angajare la Casa Judeţeană de Pensii Gorj. Note maxime la proba scrisă, dar au note de 2 şi 3 la interviu

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort