Moartea stupidă a lectorului Florin Păsătoriu: a decedat după ce a căzut de pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Păsătoiu, lector universitar dr. în cadrul Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, a murit în urma unui accident pe bicicletă.

Lectorul Florin Păsătoiu

„La data de 26 martie a.c., ora 02:15, Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la faptul că pe raza localității Mușetești, pe partea carosabilă, se află o persoană, posibil decedată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 47 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 6 Mușetești, a pierdut controlul ghidonului, s-a dezechilibrat și a căzut. În urma căzăturii a survenit decesul bărbatului“, conform reprezentanților IPJ Gorj.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Colegii și apropiații sunt șocați de vestea cutremurătoare

Acum avem un înger care ne veghează acolo sus. Condoleanțe familiei și putere de la Dumnezeu pentru a trece peste această tragedie. Florin Păsătoiu”, este unul dintre zecile de mesaje de pe pagina de socializare.

Și pe pagina de Facebook a Facultății de Științe Sociale este plânsă moartea profesorului: „Colegul nostru, prof. Florin Păsătoiu, s-a stins din viață în mod fulgerător! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Suntem alături de familia îndurerată!“, este anunțul.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă