Decanul de la UCB scapă de acuzaţii. Procurorii au clasat dosarul Monicăi Delia Bîcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, Monica Delia Bîcă, a scăpat de acuzaţii, dosarul în care era cercetată penal fiind clasat de către procurorii Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie.

Dosarul privind mita la examenul de licenţă de la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale din cadrul Universităţii «Constantin Brâncuşi» (UCB) a fost clasat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Cercetările efectuate de către procurorii din cadrul  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la presupuse infracţiuni săvârşite de decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, prof.univ.dr. Monica Delia Bîcă, în cauza privind anularea examenului de licenţă la specializarea „Kinetoterapie şi motricitate specială”, sesiunea iulie 2014, s-au finalizat, fiind dispusă soluţia de clasare a cauzei, aşa cum reiese din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 09.01.2015, comunicată în data de 30.01.2015“, se arată într-un comunicat al UCB. 

Toate acuzaţiile au fost retrase

Conform Ordonanţei, s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, dar şi faţă de Monica Delia Bîcă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, întrucât „materialul probator administrat în cauză nu a confirmat săvârşirea acestor infracţiuni, faptele neexistând în materialitatea lor”. 

Referitor la modul de organizare şi desfăşurare a examenului de licenţă, sesiunile iulie şi septembrie 2014, s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată deoarece „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, anularea examenului de licenţă din luna iulie 2014 şi reluarea acestuia datorându-se neobservării unor reglementări interne legale, urmare şi a intervenţiei reglementărilor europene în materie”. Totodată, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de Monica Delia Bîcă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, cu privire la încălcarea atribuţiilor de profesor coordonator al lucrărilor de licenţă", se mai arată în comunicatul UCB. 

Ancheta penală a început în toamna trecută, după ce studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale au fost nevoiţi să repete examenul de licenţă la Bucureşti şi au picat în număr mare. Examenul  fost repetat pentru că facultatea din Târgu Jiu nu avea dreptul să orgenizeze licenţa, iar angajaţii instituţiei nu au avut habar de acest lucru. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani