Cum se stinge incendiul izbucnit la o mașină electrică. Instalația specială de care au nevoie pompierii

0
Publicat:

Stingerea incendiului la o mașină electrică presupune o tehnică specială care presupune introducerea autovehiculului într-un container special plin cu apă sau cu o substanță specială de stingere a focului. Un astfel de container va intra și în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.

Mașina electrică incendiată trebui introdusă într-un container cu apă Foto: Stiri de Timisoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj urmează să fie dotat cu un container special pentru stingerea incendiilor izbucnite la mașinile electrice. Pompierii gorjeni au avut câteva solicitări pentru stingerea focului izbucnit la mașinile electrice, dar nu au au fost situații foarte grave.

Tehnica de stingere a unui incendiu care afectează acumulatorul unei mașini electrice este foarte dificilă și presupune scufundarea într-un container plin cu apă.

Am avut solicitări pentru stingerea de incendii la autovehiculele electrice, dar, din fericire, au fost situații de urgență minore. Partea electrică, adică acumulatorul, nu a fost incendiată, pentru că în acest caz necesită tehnici speciale de stingere. Focul se stinge foarte greu. Trebuie inundată bateria în apă sau în substanțe speciale de stingere. Tocmai de aceea sunt unele Inspectorate din țară și urmează să primim și noi un container special, care ne va ajuta să stingem incendiile la autovehiculele electrice. Se ridică autovehiculul și se introduce în acest container. Mai devreme sau mai târziu, vom avea astfel de situații de urgență“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. 

„Se ancorează autovehiculul și se introduce cu totul în containerul respectiv“

Reprezentantul ISU Gorj a prezentat și modul în care se acționează în care salvatorii se confruntă cu un incendiu la o mașină electrică: „Se va deplasa acest container la locul intervenției, se ancorează autovehiculul și se introduce cu totul în containerul respectiv“, a mai transmis Florin Chisim.

Numărul mașinilor electrice a crescut mult în ultima perioadă, iar cazurile de incendii la aceste automobile nu au întârziat să apară: „Este nevoie de o permanentă înnoire a tehnicii de intervenție în funcție de situațiile cu care ne confruntăm în momentul de față. Trebuie să fim pregătiți să facem față oricărei situații de urgență“, a menționat Florin Chisim.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Noul acasă al Prinților de Wales. Motivul pentru care Prințul William considera fosta lor locuință ca fiind "blestemată"
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică