Ce pedepse au primit membrii Biroului Electoral de la Dragoteşti care au fraudat Referendumul din anul 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci membri ai Biroului Electoral al Secţiei de Votare nr.200 Dragoteşti, care au fost trimişi în judecată pentru fraudarea Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din anul 2012, au scăpat de închisoare.

Judecătoria Motru i-a condamnat pe aceştia la pedepse cu închisoare, dar cu suspendare. Elena Lupuleţ, Elena Valentina Nebunu, Ioana Mihaela Morariu au  primit pedepse de câte 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ falsificarea evidenţelor şi documentelor electorale”. Acestea au mai primit o pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi de a ocupa funcţia de membru al birourilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.  Instanţa de judecată a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani.

Roberto Păducel a fost condamnat la un an şi jumătate de  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ falsificarea evidenţelor şi documentelor electorale”. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi un termen de supraveghere de 4 ani. Acesta a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Dragoteşti şi Scolii Gimnaziale Corobăi pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

Cornelia Chisega a fost condamnată pentru aceeaşi infracţiune  la pedeapsa de un an închisoare.

Judecătoria Motru a decis desfiinţarea parţială a Listei electorale permanente, iar toţi inculpaţii au fost obligaţi să achite cheltuieli judiciare de 1500 de lei fiecare. Sentinţa nu este definitivă.

Persoane bolnave sau plecate în străinătate, printre votanţi

Cei cinci sunt acuzaţi că au introdus în urnă un număr mai mare de buletine de vot decât numărul persoanelor prezente la scrutin. Mai mult decât atât, anchetatorii spun că au contrafăcut zeci de semnături ale persoanelor cu drept de vot înscrise pe lista permanentă şi cea suplimentară. „Toate acestea au fost făcute pentru a creşte artificial procentul participării la vot şi, implicit, în scopul întrunirii cvorumului necesar validării referendumului şi demiterii Preşedintelui României în exerciţiu la acea dată“, se arată în rechizitoriul procurorilor. 

Dosarul care a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru s-a disjuns din rechizitoriul DNA în care au fost trimişi în judecată, printre alţii, Liviu Dragnea, actualul preşedinte al PSD. Cercetările au început în toamna anului trecut şi au fost finalizate abia la sfârşitul anului trecut. Cele 61 de semnături contrafăcute aparţin unor persoane care nu s-au prezentat la urne din diverse motive: erau plecate în străinătate sau în alte localităţi din ţară, erau bolnave chiar şi lipsite de vedere sau nedeplasabile, iar altele nu au venit să voteze.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte