Ambiția unei oltence. A obținut permisul auto când alții așteaptă doar pensia. „Soțul nu mi-a dat nicio șansă. Am obținut maximum de puncte la examen“

0
Publicat:

Ioana Papuc este o gorjeancă de 56 de ani care a obținut recent mult-doritul permis de conducere. Instructorul auto o laudă c-a avut ambiția pe care alții, mult mai tineri, nu o au.

Ioana Papuc a obținut permisul al vârsta de 56 de ani Foto: Alin Ion

Ioana Papuc stă la aproape 40 kilometri de Târgu-Jiu, în comuna Bumbești Pițic și de 18 ani face naveta către locul de muncă din Târgu Jiu. Ea lucrează la dispeceratul Autogării din Târgu-Jiu și spune că a avut alte priorități în viață și acesta a fost motivul pentru care nu a încercat să obțină permisul de conducere.

Ioana s-a săturat să mai depindă de cei din familie atunci când trebuia să se deplaseze. Recunoaște că i-a fost greu la început când s-a urcat la volan, dar după aceea a început să-i placă șoferia.

A trecut cu brio de proba teoretică chiar de la prima încercare, iar de proba practică a trecut din a doua încercare. 

„Am vrut să obțin permisul de conducere, dar am avut alte priorități de-a lungul vieții, punându-mă pe mine pe locul doi. Într-o seară, când eram la serviciu, l-am întâlnit întâmplător pe domnul Cristi. Venise să aducă o elevă, care trebuia s-a meargă în altă localitate. L-am întrebat dacă nu are nevoie de o elevă mai în vârstă și a început să râdă. Mi-a spus că merită să încercăm. A mai trecut un an și ceva până când m-am hotărât, pentru că trebuia să ajung într-un anumit loc și fiul nu m-a putut aduce. A fost momentul în care m-am hotărât să mă înscriu la școala de șoferi. Nu a știut nimeni din familie. Am început cursul de legislație și, apoi, orele de condus. La început, stăteam încordată la volan“, mărturisește femeia.

Ioana Papuc este acum încrezătoare în forțele ei. „Fiul meu a fost mai optimist, dar soțul nu mi-a dat șanse să obțin permisul de conducere. Am ajuns la concluzia că totul este posibil“, a spus proaspăta șoferiță.

A obținut 25 de puncte la proba practică

Ioanei nu i s-a părut greu la școala de șoferi. „A fost super. Nu mi s-a părut greu atâta timp cât te pregătești. Nu mi-a fost teamă, atât timp cât lângă mine se afla un instructor cu experiență“, spune Ioana Papuc. Aceasta a trecut de proba teoretică cu 25 de puncte.

„La proba practică am avut emoții când am văzut polițistul lângă mine, așa că am picat la prima examinare. Polițistul m-a felicitat la sfârșit“, se bucură Ioana.

Ioana Papuc nu are propria mașină, dar se gândește să își cumpere un autoturism: „În viață cred că merit și eu o mașină. În trafic este destul de dificil, pentru că sunt mulți șoferi care nu sunt conștienți nici de viața lor“

Ioana Papuc și instructorul Cristian Călugărița FOTO Alin Ion

Cristian Călugărița, instructor auto, a spus că este prima persoană cu o vârstă mai înaintată pe care a pregătit-o pentru obținerea permisului de conducere

„Prima dată, doamna se uita la mine ca la un călău. A fost ceva mai complicat, pentru că era ceva nou pentru dumneaei. Era foarte stresată și parcă avea două mâini stângi și din cauza asta nu putea să fie maleabilă cu mașină. Spunea că poate că șoferia nu este pentru ea, dar i-am explicat că eu decid asta. După 7-8 ședințe, a început să meargă pe drumul cel bun“, este mândru instructorul.

Călugărița o laudă pe eleva sa care a demonstrat că nimic nu este imposibil: „Este prima persoană de această vârstă pe care eu am instruit-o în vederea obținerii permisului auto și poate să fie și un exemplu pentru cei tineri, care, uneori, renunță prea ușor. A avut ambiție și a reușit“.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews