Președintele Chindia Târgoviște și-a dat demisia la presiunea acționarilor, deoarece echipa a retrogradat

0
Publicat:

Preşedintele clubului de fotbal Chindia Târgovişte, Marcel Ghergu, a demisionat, luni, în urma retrogradării în liga secundă de fotbal. Demisia sa vine ca urmare a presiunii acționarilor.

Marcle Ghergu. FOTO. FRF

Ghergu a fost acuzat că nu a făcut demersurile necesare pentru a închega un lot competitiv pentru liga a doua, în condițiile în care mulți jucători importanți ai echipei și-au găsit angajamente la alte formații din Liga I.

În această seară (luni seara, n.r.) am convocat o întâlnire a Adunării Generale a Asociaţilor a AFC Chindia Târgovişte. Aşa după cum am anunţat că voi face, am propus acţionarilor o discuţie sinceră despre nevoia unui management care să asigure promovarea în SuperLiga României. Având în vedere că Marcel Gherghu şi-a anunţat demisia după şedinţa AGA, alături de ceilalţi asociaţi, voi demara discuţiile necesare pentru aducerea unui nou preşedinte al cărui obiectiv primordial este construcţia unui staff şi a unei echipe care, în sezonul competiţional 2024-2025, să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc. Dâmboviţa merită o echipa pe prima scenă şi azi am pornit acest efort colectiv de reconstrucţie a speranţei”, a precizat Corneliu Ştefan.

Acționarii Chindiei sunt Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte.

„Zilele următoare vor fi luate decizii importante privind viitoarea conducere a clubului”, a precizat primarul Cristian Stan.

Chindia Târgovişte a retrogradat din Superliga naţională de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu FC Voluntari, 2-2 (0-2), în ultima etapă a campionatului. Meciul a coincis cu revenirea Chindiei „acasă”, după patru ani de pribegie.

Lucrările la noul stadion au însumat 15 milioane de euro, iar capacitatea noii arene este de aproximativ 8.400 de locuri. În comparație, stadionul Steaua (capacitate de 31.254 locuri) a costat la finalizarea lucrărilor aproximativ 81 de milioane de euro, Arcul de Triumf (capacitate 8.155 locuri) - 28,5 milioane euro, iar Rapid (capacitate 14.050 locuri) - 37,5 milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști