Piesă gratuită pentru studenţi la Teatrul Tony Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte sărbătoreşte începutul unui nou an universitar prin "Seara Porţilor Deschise". Evenimentul este dedicat studenţilor, care vor avea vinerea aceasta, de la ora 19:00, acces gratuit la piesa „Amazonia” şi vor putea participa la discuţii libere cu actorii.

Spectacolul a fost ales special pentru că abordează realităţi apropiate de cele cu care se confruntă tinerii. 

„Amazonia”, scrisă în 2009, este o veritabilă saga a individului rătăcit în jungla urbană a derizoriului şi o comedie contemporană, care priveşte cu ironie şi sarcasm începutul de carieră în lumea show-bizz-ului, dificultăţile şi nereuşitele întâmpinate de tinerii protagonişti pe acest drum extrem de sinuos şi costisitor. Pentru că, dincolo de consumul de suflet implicat, pe aceştia riscă să-i coste şi viaţa personală, relaţia, sănătatea psihică.

Amazonia este, aşadar, „o privire” critică aruncată în bucătăria industriei de spectacol, de la noi şi de aiurea, dar şi o poveste de dragoste care rezistă până la final, în tradiţia celui mai clasic happy-end. Michał Walczak, autorul piesei, (născut în 1980) a studiat regia de teatru la Academia de Teatru din Varşovia şi este unul dintre cei mai prolifici dramaturgi din tânăra generaţie.

Teatrul Tony Bulandra vă aşteaptă duminică, de la ora 19:00, la spectacolul „Othello”, de William Shakespeare. 

Lumea lui Othello va fi adusă la viaţă de viziunea regizorului de origine armeană, Suren Shahverdian, împreună cu actorii Liviu Cheloiu, Andrada Fuscaş, Mircea Silaghi.

O poveste periculoasă despre ambiţie, gelozie şi dragoste se va desfăşura furtunos, până va ajunge la dramaticul său final. 

Suren Shahverdian este unul dintre cei mai apreciaţi regizori aremeni din Europa şi un prieten vechi al Teatrului Tony Bulandra, unde a mai regizat şi spectacolele „Hitler in love” şi „Un tramvai numit dorinţă”.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional