Mitul despre ciorbă răsturnat de medicii gastroenterologi: „Nu e obligatoriu să mâncăm zilnic pentru un tranzit normal“

Ciorba sau supa fac parte din meniul tradiţional românesc de mulţi ani şi au beneficii dovedite asupra sănătăţii. Nutriţioniştii răstoarnă, însă, şi un mit despre cât de mult ajută ea organismul.

Mulţi români au simţit pe pielea lor cum supa i-a scăpat de răceală, de toxiinfecţii alimentare sau reumatism.

Specialiştii în nutriţie nu neagă astfel de beneficii aduse organismului, însă răstoarnă un mit pe care toţi românii îl respectau: acela de a mânca ciorbă pentru a avea un transit intenstinal normal.

Mâncăruri recomandate pentru tranzit intestinal normal

“Nu e obligatoriu să mâncăm în fiecare zi ciorbă pentru a avea un tranzit normal. De bază sunt proteinele vegetale care se găsesc în conopidă, varză, zarzavaturi, în broccoli. Ciorba nu are rol de a regla tranzitul. Ea este mai mult un obicei alimentar întâlnit la noi în ţară, pentru că nu toate popoarele mănâncă ciorbă la masă. Vedem că multe popoare nu au aşa ceva în meniu. Ciorba are cel mult rolul de a pregăti tubul digestiv pentru a primi celelalte alimente”, ne-a spus dr. Mihai Abramescu, din Târgovişte, medic primar în gastroenterologie.

Ciorba este un preparat lichid din legume şi carne, obţinut prin fierberea bucăţilor de carne, tăiate la dimensiuni mici, cu diferite legume, dregerea cu diverse ingrediente: ou, smântână, iaurt, rântaşuri obţinute prin rumenirea făinii din diverse cereale şi după preferinţă acrirea cu oţet alimentar, borş, suc de lămâie sau sare de lămâie, suc de roşii, corcoduşe, zarzăre ori zeamă de varză.  

ISTORIA CIORBEI

Se spune că ciorba este la fel de veche precum gătitul. Industria modernă a restaurantelor se bazează pe supă şi nu e de mirare că primele feluri vândute în restaurantele din Parisul secolului al XVIII-lea erau restoratifs, adică recuperatoare, întăritoare, scrie historia.ro.

În sanscrită cuvântul supa înseamnă o hrană săţioasă. Ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele şi cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Bulgarii, sârbii, croaţii sau albanezii o gătesc şi ei sub diverse denumiri derivate din cuvântul turcesc. Bulgarii, de pildă, gătesc bob tchorba, adică ciorbă de fasole, care se prepară ca şi cea românească, lăsând boabele la înmuiat şi fierbându-le apoi cu legume, ardei şi roşii mărunţite. Shkembe tşorba seamănă cumva cu ciorba de burtă, doar că în ea se zdrobesc câţiva căţei de usturoi, se rade brânză şi este aromată cu dafin şi măghiran.

CUM SE MĂNÂNCĂ ÎN ALTE PĂRŢI ALE LUMII

Bucătăria orientală este multiculinară, cu o folosire diferenţiată a mirodeniilor. Ceapa, usturoiul, prazul, orezul, fasolea, bobul şi lintea sunt foarte apreciate pentru că se pot păstra mai mult timp la climă uscată. De asemenea, sunt nelipsite fructele uscate (nuci, arahide, curmale, prune) iar meniurile tradiţionale sunt pilaf, pastramă, kebab, halva, rahat şi nuga.  

Spaniolii sunt cunoscuţi pentru mâncărurile consistente şi picante. Mâncărurile tradiţionale sunt paella (orez cu fructe de mare); tortilla (cartofi, ou şi ceapă prăjite în tigaie sub formă de omletă). 

Ruşii încep neapărat mesele consistente cu un pahar de vodka. Mâncarea este abundentă şi consistentă, cu un bogat sortiment de gustări picante. Varza, ceapa şi colţunaşii sunt la mare cinste. Nu numai la micul dejun, ci la orice oră din zi şi după orice masă, este bine venit ceaiul rusesc. 

Nemţii se bazează din plin pe carnea de porc, de vacă şi de pasăre. De asemnea, supele, sosurile, salatele, pastele făinoase şi aluaturile, berea, compoturile se întâlnesc mai frecvent decât în alte bucătării. Bucătăria germană foloseşte cel mai mult cârnaţii (se cunosc mai mult de 1.500 varietăţi).