Macheta viitorului mall de la Târgovişte. În cel mult două luni vor începe lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Dâmboviţa au semnat, vineri, 17 noiembrie, contractul de constituire a dreptului de superficie asupra terenului destinat construirii viitorului mall din Târgovişte, care va fi amplasat pe terenul fostei unităţi militare unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.

Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 355.200 lei. 

"În vederea derulării, în bune condiţii, a proiectului privind construirea unui centru comercial în municipiul Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au participat atât preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, vicepreşedintele Alin Manole, membri ai aparatului tehnic al instituţiei, investitorii – reprezentanţi ai societăţii PK Grizzly SRL, parte a concernului Prime Kapital, cât şi reprezentanţii celorlalte entităţi care vor contribui la realizarea acestui obiectiv de investiţii. Întâlnirea a vizat definirea cadrului necesar demarării lucrărilor de construire a centrului comercial din zona fostei unităţi militare de la gara Târgovişte", se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

La discuţii au mai participat reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Târgovişte, Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa, companiilor furnizoare de apă – canal, energie electrică, gaze.

Societatea câştigătoare este membră a grupului de firme Prime Kapital, cu experienţă în domeniul dezvoltării acestui timp de investiţii ( 50 centre comerciale), având şi 5 proiecte internaţionale (2 în Bulgaria, 2 în Slovenia, 1 în Polonia). 

Perioada de execuţie este de 2 ani. Bugetul estimat pentru realizarea investiţiei este de 227 milioane lei (fără TVA).

Terenul şi clădirile fostei unităţi militare de la gara Târgovişte sunt acum în administrarea CJ Dâmboviţa, care a întocmit un plan urbanistic al zonei în care se regăseşte stadionul, un parc, precum şi alte construcţii.

Actualul stadion din Târgovişte, aflat în centrul municipiului, în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească, este într-un stadiu avansat de degradare, tribuna a doua este închisă, fiind considerată nesigură pentru spectatori.

Autorităţile locale spun că actualul stadion va fi dezafectat, urmând a se crea o parcare pentru turiştii care vin la Curtea Domnească Târgovişte.

PE ACEEEAŞI TEMĂ:

FOTO Cum arată complexul sportiv pe care Consiliul Judeţean vrea să îl realizeze pe locul fostei unităţi militare. Stadionul ar urma să fie omologat UEFA

Fostele cazărmi de la UM 014, unde a fost împuşcat Ceauşescu, vor fi dărâmate. Ce vor autorităţile să construiască acolo şi cine sunt beneficiarii

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să construiască un stadion de 10.000 de locuri, la Târgovişte


Stadion nou pentru Târgovişte? Terenul a fost deja cumpărat

Corneliu Ştefan, despre Complexul Sportiv Târgovişte: prezintă numeroase avantaje economice şi sociale

FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

Dacă vreţi să aveţi ghid la Muzeul Comunismului, din Târgovişte, trebuie să vă faceţi programare

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente