Cristian Stan, primarul Târgoviştei: "avem nevoie de un prim-ministru responsabil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru postul de premier al României, este acceptată de primarul Târgoviştei, Cristian Stan. Edilul, însă, spune că mai important ca persoana care ocupă această funcţie este ca ea să fie un prim-ministru responsabil.

Edilul municipiului Târgovişte îşi pune mari speranţe că noul premier va debloca finanţările pe Ordonanţa 28/2013, iar municipiul reşedinţă de judeţ va reuşi în 2017 să acceseze fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea de drumuri, dar şi pentru realizarea unor baze sportive la mai multe instituţii de învăţământ.

„Dincolo de aspectul că este etnic român sau de altă etnie, că este femeie şi aşa mai departe, eu cred că avem nevoie de un prim-ministru responsabil, avem nevoie de un prim-ministru care să fie un bun profesionist şi din aceste perspective eu cred că elementele sunt întrunite. Noi aşteptăm la nivelul administraţiilor publice locale să se deblocheze în primul rând programele de finanţare guvernamentală, este foarte important pentru noi acest lucru, dincolo de orice fel de discuţie care raportat la problemele care trebuie rezolvate şi de aspectele de fond de care trebuie să ţinem cont noi ca reprezentanţi ai administraţiilor publice locale nu au niciun fel de relevanţă", a declarat Cristian Stan.

"va fi un an foarte plin"

"Este mult mai important pentru noi este să avem pe Ordonanţa 28 să spunem 7-8 kilometri de drum în municipiul Târgovişte finanţaţi, să avem pe Ordonanţa 28 două-trei baze sportive, spre exemplu la Colegiul «Constantin Carabela», să avem pe Ordonanţa 28 finanţate lucrări la Piaţa Tricolorului şi aşa mai departe... Sunt lucruri care sunt mult mai importante decât această discuţie care există în momentul de faţă legată de etnie, şi nu vorbesc din punct de vedere politic ci vorbesc exclusiv din punct de vedere administrativ. Anul 2016 a fost un an foarte greu din acest punct de vedere, a fost anul în care administraţiile publice locale nu prea au avut ce să lucreze pe fonduri atrase de la Ministere, ceea ce a reprezentat în multe cazuri un recul pe zona investiţională, iar lucrurile acestea trebuie să se clarifice. Din păcate, Ordonanţa 28 a rămas anul acesta cam singurul vehicul de finanţare guvernamentală care a funcţionat, dar s-a gripat şi acesta în luna septembrie. Anul viitor, eu spun că dacă pe lângă proiectele pe care noi le avem în momentul de faţă foarte aproape de faza de execuţie, mai reuşim să mai atragem două-trei proiecte pe Ordonanţa 28 şi demarăm şi câteva proiecte cu finanţare europeană, va fi un an foarte plin, iar atunci când vom trage linie vom avea foarte multe lucruri realizate pentru municipiul Târgovişte”, a mai spus edilul. 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie