Valul patru al pandemiei de COVID-19 loveşte judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Spitalul Judeţean Suceava

Valul patru al pandemiei de COVID-19 se apropie vertiginos de judeţul Suceava şi există mai multe semne în acest sens. În primul rând, a crescut numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, în judeţ înregistrându-se 156 de cazuri în evoluţie.

Totodată, a crescut numărul celor care au făcut forme medii sau chiar grave ale bolii şi au fost internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” (SJU). În consecinţă, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a interna din nou doar pacienţi infectaţi cu noul coronavirus în Secţia de Boli Infecţioase. Asta după ce timp de şase săptămâni în secţia au fost spitalizaţi pacienţi cu alte patologii.

„Din păcate, în ultimele trei săptămâni, vedem o creştere a pacienţilor cu COVID-19. Dimineaţă aveam 27 de pacienţi, dintre care trei în Terapie Intensivă, cu forme gravă. Având în vedere această creştere, am solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Suceava ca Secţia de Boli Infecţioase să trateze doar pacienţi cu COVID-19. 

Pacienţii cu patologie infecţioasă non-COVID urmează să stea în pavilion până la externare sau să fie transferaţi în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Fălticeni, care este suportul pe această patologie infecţioasă non- COVID”, a declarat medicul Alexandru Calancea, managerul SJU. 

El crede că valul patru al pandemiei va fi valul nevaccinaţilor, arătând că niciunul dintre cei 17 pacienţi cu SARS-CoV-2 internaţi săptămâna trecută în spital nu avea schema completă de imunizare. În acest context, medicul le-a cerut din nou sucevenilor să se vaccinare împotriva virusului „cameleonic”.

Reapar restricţiile

După o pauză de câteva săptămâni, în care toate localităţile judeţului Suceava erau în scenariul verde al pandemiei, comuna Adâncata a intrat recent în scenariul galben. Localitatea avea, la sfârşitul săptămânii trecute, 14 cazuri active de COVID-19 şi din acest motiv Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat o serie de măsuri pentru a limita răspândirea bolii. Rata de infectate este 2,28 la mia de locuitori.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, de la începutul campaniei de imunizare, în total 97.641 de suceveni s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, din care 82. 686 persoane cu rapel. Din păcate, deşi a fost puternic afectat la începutul pandemiei, judeţul se află în continuare la coada clasamentului naţional în ceea ce priveşte imunizarea cetăţenilor.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Afaceri ilegale cu bilete de transport ale persoanelor cu handicap. Funcţionar prins cu mita în chiloţi

Braconieri prinşi într-o zonă strict protejată din Delta Dunării

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple