Foto Scandal la Spitalul Județean Suceava. Cabinetul unor cardiologi, spart cu ranga FOTO 

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi cunoscuți medici cardiologi din Suceava nu mai sunt lăsați să intre în sala de intervenții de la Spitalul Județean. Ei sunt în conflict cu conducerea spitalului și spun că se fac presiuni să plece din oraș. 

Doctorii Laur Blaga și Paul Turcoman de la Spital Județean Suceava FOTO Alina Iosif

Scene demne de filme s-au petrecut la Spitalul Județean Suceava, unde ușa cabinetului a doi medici cunoscuți a fost forțată cu ranga pentru ca apoi lucrurile personale, inclusiv parafele celor doi medici, să dispară. 

Aceștia, deși au peste 3.000 de intervenții (după ce au făcut stagii de practică în spitale din Franța, București sau Cluj), au intrat în conflict cu managerul spitalului - Alexandru Calancea - și spun că se fac presiuni asupra lor și sunt hărțuiți, pentru ca în final să părăsească Spitalul Județean Suceava

Inventar cu ranga

Dr. Laur Blaga a explicat că totul a culminat cu spargerea cabinetului în care cei doi făceau gărzi, pe motiv că trebuie să se facă inventar, și interzicerea de a mai intra în sala de intervenții cardiologice. 

Într-un spital în care peste tot sunt montate camere de supraveghere, este imposibil să se fi intrat cu forța într-un cabinet fără știința conducerii. De altfel, în ultima perioadă au mai fost doctori care pur și simplu au plecat din spital din cauza atmosferei tensionate. 

Pe contul său de socializare, medicul Laur Blaga aduce acuzații la adresa conducerii spitalului și vorbește și de amenințări și de hărțuire. 

„În timp ce în alte centre de cardiologie intervențională se fac eforturi mari pentru a evolua și a ieși în evidență prin cazuri complexe rezolvate, la Suceava se sparge ușa unei camere de gardă cu ranga pe motive penibile, doar pentru intimidarea noastră și a ne face să plecăm din spital!

Menționăm că nu am fost informați, nici nu ne-a fost adusă la cunoștință această intenție de a "face inventar" în camera de gardă. Din data de 20 februarie 2023 ne-a fost interzis atât accesul, cât și posibilitatea să facem proceduri în sala de angiografie, atât eu, cât și doctorul Turcoman fiind mutați pe secția de Cardiologie.

Aceasta este recunoștința conducerii pentru toate eforturile noastre de a face performanță în acest spital în care s-au efectuat 3.099 de intervenții, cu toate că eram pe deficit de personal. În acest laborator am fost la nevoie brancardieri, asistenți medicali și infirmieri pentru ca sala să funcționeze în parametri normali. Întrucât se continuă cu mesajele de hărțuire, intimidare și șantaj am decis că vom ține o conferință de presă pentru a înțelege cu toții de ce s-a ajuns aici.

<Abia acum începe distracția>, cam așa suna un mesaj de șantaj și hărțuire. S-a mers prea departe de la amenințări în cabinetul privat, șicanări în trafic, amenințări la adresa familiei, fiindu-mi afectată viața de zi cu zi", este postarea medicului cardiolog Laur Blaga, care declară că săptămâna viitoare va organiza conferința de presă pe această temă. 

Spitalul Suceava: „Nu comentăm deocamdată“

Conducerea Spitalului Județean Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt a instituției - dr. Dan Teodorovici, nu dorește să comenteze situația, cel puțin deocamdată, și nici să ofere detalii despre cine și din ce motive s-a intrat cu forța într-un cabinet medical. 

Din tot acest scandal, sucevenii sunt cei care au de pierdut. S-a muncit foarte mult în ultimii ani pentru ca acest compartiment de Cardiologie intervențională să funcționeze la Spitalul Județean Suceava, astfel încât pacienții cu infarct miocardic din tot județul, dar și din județe învecinate să aibă o șansă la viață - pentru că în asemenea cazuri trebuie să se intervină urgent, iar un drum spre Iași sau spre alt centru universitar îl poate costa viața pe pacient. 

La acest moment, cei doi medici spun că se gândesc foarte serios să plece de la spitalul sucevean, având oferte din partea altor unități medicale. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție