Preot care îndeamnă la nevaccinare: „Vaccinul duce la pierderea sufletului”. Ce spun şefii Bisericii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor  FOTO: Adevărul

Un enoriaş i-a transmis ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei, că sunt preoţi care îndeamnă la nevaccinare şi la nepurtarea măştii de protecţie anti-COVID. Ierarhul, care a trecut prin boală, a declarat că „prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate şi respectate”.

ÎPS Calinic a publicat recent la rubrica „Răspunsul ierarhului”, de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, scrisoarea unui enoriaş în care se arată că unii preoţi îndeamnă la nevaccinare şi la nepurtarea măştii. 

Asta în condiţiile în care judeţul Suceava a atins pragul de infectare de 3 la mie. Preoţii nevaccinişti le transmit credincioşilor că „vaccinul anti-Covid duce la pierderea sufletului şi a mântuirii”.

„Într-o notă ceva mai personală şi specifică, am auzit (direct sau indirect) susţinerea de către un preot, slujitor şi duhovnic, de afirmaţii precum «e păcat faţă de Dumnezeu să încercăm să ne protejăm noi (de exemplu prin portul măştii) în Sfânta Biserică», «vaccinul anti-Covid duce la pierderea sufletului şi a mântuirii» sau «e mai mare păcat să lipseşti de bună voie de la o Sfântă Liturghie decât o agresiune (verbală sau chiar fizică) faţă de partenera de viaţă». Cum să mă raportez eu, în lupta continuă şi sinceră de a fi un om şi un creştin bun, la astfel de afirmaţii sau îndemnuri, care mi se par atât de egoiste şi de intruzive? Unde se termină dreapta credinţă şi unde începe habotnicia şi «atotştiinţa» slujitorilor din biserici şi mănăstiri, care se transmite ca un val de revoltă şi înverşunare către mintea şi sufletul atâtor oameni care caută «adevărul» şi «călăuzirea» în Sfânta Biserică?” a întrebat credinciosul.

Ierarhul, care a trecut prin boală şi a primit îngrijiri medicale la Iaşi, a răspuns că doar medicii sunt îndreptăţiţi să abordeze subiecte medicale.

„1. Atunci când am fost întrebat, în legătură cu vaccinul, am spus răspicat că nu am acreditare în acest sens şi nu mă pot pronunţa.

2. Dacă unii clerici îşi permit să o facă, probabil că ei, pe lângă studiile teologice, au şi alte studii acreditate în domeniul medical, plus foarte mulţi prieteni, profesori, doctori, biologi etc., ce pot emite opinii pertinente în acest domeniu.

3. Legile, hotărârile, prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate si respectate; legat de vaccin, personal, ca slujitor al Bisericii, nu pot să recomand cuiva să se vaccineze sau nu din foarte multe motive. Dacă, Doamne, fereşte!, ulterior apare vreun efect neprevăzut, îţi încarci conştiinţa şi trebuie să răspunzi în faţa lui Dumnezeu şi a familiei. În faţa dramelor eşti singurul în măsură să hotărăşti!

Pace şi bucurie ziditoare de suflet!”, a scris Calinic.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului

De ce mintea face de multe ori asocieri şi alegeri greşite. Explicaţiile unui psiholog

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026