Motivul halucinant pentru care un bărbat a mers la spital, în Suceava: „A venit fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen”

0
Publicat:

Mulți români se prezintă la UPU fără a fi necesar. Aceștia aglomerează inutil spitalul și irosesc timpul cadrelor medicale, care ar putea să acorde ajutor în acest timp unor pacienți care chiar au nevoie. Este și cazul unui bărbat din Suceava care a mers la spital dintr-un motiv halucinant.

Medicul-șef al UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan, a explicat pentru Monitorul de Suceava că într-o zi sunt consultați 270 de pacienți, iar luni se prezintă mereu peste 300 de persoane, dintre care circa 80 nu sunt cazuri de urgență,

Săptămâna trecută, de exemplu, la UPU s-a prezentat un sucevean care le-a spus medicilor că a venit fiindcă a visat urât. „A fost întrebat de colegi dacă mai are și alte probleme și a spus că nu, doar atât, a visat urât. Altul a venit fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Se electrizase cu telecomanda, dar nu și-a dat seama”, a explicat medicul.

Mania apelului la 112. Când poți să suni la numărul de urgență, ca să nu fii amendat

Același lucru se întâmplă și la 112. În urmă cu aproximativ 1 an polițiștii faceau un apel către suceveni să nu sune la numărul de urgență 112 decât într-o situație de reală urgență, în care sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul.

Conform unei statistici a STS Suceava, doar în trimestrul al IV-lea al anului 2022, la nivelul IPJ Suceava au fost direcționate către această instituție un număr de 11.368 de apeluri de urgență primite prin SNUAU 112.

Din totalul apelurilor, aproape jumătate, respectiv 6.709 apeluri, au fost non-urgente, 945 au fost reveniri multiple la apeluri, iar 395 au fost apeluri abuzive - fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 479.100 lei pentru apelare abuzivă.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității.

Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG