FOTO Clădirea construită în vârf de deal în care statul a pompat 2,5 milioane de lei ar putea fi racordată la utilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Corpului Didactic din Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

În cazul în care Casa Corpului Didactic din Suceava va fi terminată, Primăria din comuna Şcheia s-a angajat să racordeze clădirea la apă, canal, electricitate şi gaz.

Primăria din comuna Şcheia, localitatea în care a fost construită Casa Corpului Didactic din Suceava, şi-a dat acordul să asigure racordarea clădirii la apă, canal, electricitate şi gaz. Cei de la Primărie chiar au început procedurile de intabulare a unui drum care să ducă până la imobilul respectiv. Pentru ca toate acestea să aibă loc, Primăria din Şcheia vrea ca proiectul să fie dus până la capăt şi abia atunci să realizeze ceea ce a promis. Întregul proiect se ridică la suma de două milioane de euro şi în prezent este realizat în proporţie de 38%, lucrările fiind abandonate de mai mulţi ani de zile.

„M-am întâlnit cu ministrul Popa şi cu prefectul Mirela Adomnicăi şi le-am comunicat că sunt posibilităţi în cadrul comunei Şcheia ca această clădire să fie racordată la apă, canal, electricitate şi gaz. Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus. Am început procedurile pentru intabularea drumului”, a declarat Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia.

Casa Corpului Didactic este o clădire construită pe un vârf de deal, la câţiva kilometri de municipiul Suceava, unde nu există apă, canalizare şi curent electric. Proiectul a fost abandonat mai mulţi ani de zile de către Ministerul Educaţiei, însă toamna trecută a mai fost alocată suma de 100.000 de euro pentru continuarea lucrărilor. Clădirea este realizată în proporţie de 30%, aici fiind investită până în prezent suma de 2,5 milioane de lei. În continuare nu a fost găsită nicio soluţie în ceea ce priveşte racordarea la apă, canalizare şi curent electric.

În anul 2010, în vremea când inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava era Petru Carcalete, a fost aprobat un proiect de ridicare a unei noi case a corpului didactic (CCD) pe un deal din comuna suceveană Şcheia. Teoretic, se află la o distanţă de aproximativ 6 kilometri de oraş, dar practic este vorba despre o zonă pustie, fără drum de acces şi fără utilităţi.

Lucrările de la viitorul sediul al CCD Suceava bat pasul pe loc, chiar dacă Ministerul Educaţiei a promis în ultimii ani că va aloca diverse sume de bani pentru continuarea investiţiei. Clădirea CCD trebuia să fie finalizată în toamna lui 2015, dar în prezent sediul din Şcheia înseamnă scheletul unei clădiri, o haită de câini şi un cioban care plimbă oile prin zonă. În zona respectivă, fostul inspector şcolar general Petru Carcalete şi adjunctul său, Vasile Monacu, au suprafeţe mari de teren.

Din 2012 şi până în prezent, Ministerul Educaţiei a alocat pentru clădire aproape 2,5 milioane de lei: în 2012 au fost băgaţi 910.000 de lei, în 2013 – 590.000 de lei, în 2014 – 448.000 de lei. În 2015, a fost promis un milion de lei, în 2016 suma de 1,8 milioane de lei, însă banii din 2015 şi 2016 nu au mai ajuns în conturile IŞJ Suceava. Valoarea totală a proiectului a fost estimată la circa două milioane de euro, bani din care se vor face şi racordurile la apă, canal şi energie electrică. Anul trecut, Ministerul Educaţiei a alocat 450.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la noul sediul CCD.

Amfiteatru şi sute de locuri de parcare

Clădirea din Şcheia are demisol, parter şi două etaje şi a fost construită în câmp, la peste 1 kilometru de prima casă locuită. Noua Casă a Corpului Didactic este prevăzută cu o bibliotecă la parter, trei depozite, un birou al bibliotecarei şi o sală de lectură de 90 de metri pătraţi. La cele două etaje vor fi încăperi destinate personalului CCD, dar va avea şi nouă camere de cazare şi un apartament unde profesorii sau alţi invitaţi care vor veni la Suceava pentru cursuri de formare vor putea înopta.

La demisol este prevăzut un garaj auto cu două locuri, o zonă pentru centrala termică pe lemne, un spaţiu pentru un centru de multiplicare, dar şi o spălătorie pentru lenjeria din camerele de cazare. De asemenea, pentru că toate activităţile de amploare ale CCD se desfăşurau în săli închiriate cum ar fi la Şcoala Filadelfia, sediul are prevăzut, într-o laterală, construirea unui amfiteatru cu peste 300 de locuri. De asemenea, sunt prevăzute şi 200 de locuri de parcare.

Alte ştiri pe această temă:

FOTO Povestea clădirii construite în mijlocul pustietăţii, unde nu există apă, canalizare şi curent electric, în care statul a pompat 2,5 milioane de lei

România lucrului prost făcut: milioane de lei pentru o clădire din mijlocul pustietăţii

Două milioane de euro investite într-o clădire din mijlocul pustietăţii. Casa Corpului Didactic din Suceava, construită într-o zonă fără curent electric

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente