Cum „contribuie” statul la calvarul Monicăi, tânăra cu dizabilităţi aruncată la gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Cazul tinerei cu handicap grav care a fost găsită legată într-un sac menajer aruncat în scara unui bloc din Suceava, este o nouă dovadă de nepuţinţă sau indolenţă a instituţiilor statului român.

Mama victimei, principalul suspect în acest caz, are 70 de ani şi este angajată din 2001 ca asistent personal de Primăria Suceava. Familia nu a mai fost verificată la domiciliu de către asistenţi sociali ai municipalităţii din 2018, deşi îngrijitoarea avea o vârstă înaintată, era văduvă şi avea doi copii cu dizabilităţi.

Totodată, legislaţia nu limitează vârsta la care o persoană se poate angaja pe un post de asistent personal, şi nici nu-i obligă pe aceşti salariaţi să facă evaluări psihologice periodice, deşi munca lor nu este lipsită de stres.

Dan Cîrcu este şeful Servicului de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Suceava. A aflat din presă de cele întâmplate şi, în după-amiaza zilei de luni, 19 iulie, la câteva ore după ce Monica a fost transportată la spital, a mers la locuinţa familiei. El a declarat că angajaţii Poliţiei erau deja plecaţi şi că nu mai era nimeni în apartament, dar că a sunat la Spitalul Judeţean Suceava ca să se intereseze în ce stare este victima.

Dan Cîrcu a spus că ştie în amănunt cazul familiei. Ne-a povestit că mama victimei împlineşte anul acesta 70 de ani, are, de fapt, doi copii, amândoi cu probleme de sănătate. Septuagenara a fost angajată de Primăria Suceava ca asistent personal al fiicei sale în 2001. Soţul bătrânei a decedat între timp. Ea încasa o leafă de 1.800 de lei plus, încă 500 de lei indemnizaţia de handicap a Monicăi.

Şeful protecţiei sociale a explicat că ultima verificare la domiciliul familie a fost făcută de către un angajat al Primăriei Suceava în 2018. De atunci şi până acum, asistenţii sociali au ţinut legătura cu familia doar telefonic. În plus, o dată la şase luni, mama victimei trebuia să depună un raport la sediul Primăriei din cartierul Burdujeni, în care să explice dacă au intervenit modificări în viaţa familiei. Potrivit sursei cittate, în iunie, femeia nu a depus acest raport.

Avem un singur angajat cu atribuţii în teren”

Vizibil afectat de cele întâmplate, Dan Cîrcu a explicat că Primăria Suceava nu are resursele necesare ca să facă vizite la domiciliu la intervale mai scurte de timp. De fapt, un singur angajat al municipalităţii are această obligaţie prin fişa postului, în condiţiile în care în oraş sunt peste 300 de asistenţi personali. „Avem angajaţi puţini, nu reuşim să facem vizite mai dese. Poate că ar trebui. Avem un singur angajat cu atribuţii în teren. Mai mergem şi îl ajutăm, nu îl lăsăm, singur”, a declarat Cîrcu.

Întrebat dacă legislaţia prevede vreo limită de vârstă în cazul angajării asistenţilor personali, acesta a spus că nu şi a adăugat că decanul de vârstă al asistenţilor personali din Suceava are 75 de ani.

Pe de altă parte, aceşti salariaţi nu sunt evaluaţi psihiatric sau psihologic. Nu există o obligaţie legislativă în acest sens, după cum susţine sursa citată. „Se face fişa medicală la angajare şi atât. Nu spune în lege că trebuie evaluat psihologic, nici în cazul persoanelor care au trecut de vârsta de 65 de ani”, a completat Dan Cîrcu. 

Cum s-a produs nenorocirea  

Luni, 19 iulie, în jurul orei 13.00, două persoane fără adăpost care obişnuiesc să scormonească prin gunoaie au zărit un sac menajer în scara unui bloc din cartierul Burdujeni. Le-a atras atenţia faptul că se mişca ceva în interior. Au crezut că este fie o pisică, fie un căţel. Au fost şocaţi când au văzut că era, de fapt, o persoană. Monica este subdezvoltată şi astfel cei care au găsit-o, legată cu o sfoară, au crezut că este un copil de 10 ani. Au sunat la Poliţie, dar nu i-au tăiat sfoara, au lăsat-o în acea stare de pericol şi de dezumanizare. Primul poliţist ajuns la faţa locului a observat că tânăra prezenta uşoare semne vitale, a eliberat-o şi a chemat ambulanţa ca să o transporte la spital.

În cursul zilei de marţi, 20 iunie, Monica a fost mutată din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă în cea de de ORL. Femeia deschide ochii şi urmăreşte cu privirea şi nu are leziuni de căi aeriene sau la nivelul coloanei cervicale. Cel mai probabil, după ce va părăsi spitalul, va fi internată într-un centru de recuperare. Ea nu se va mai întoarce acasă, cu atât mai mult cu cât autorităţile suspectează că şi mama sa are probleme de natură psihică.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în acest caz, prrincipalii suspecţi fiind mama şi fratele tinerei. Cei doi au fost internaţi în secţia de Psihiatrie a Spitalului Suceava pentru a fi evaluaţi.

CITAT:„Avem angajaţi puţini, nu reuşim să facem vizite mai dese. Poate că ar trebui. Avem un singur angajat cu atribuţii în teren. Mai mergem şi îl ajutăm, nu îl lăsăm, singur” - Dan Cîrcu, şef Serviciu Protecţie Socială.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Prinţul Charles promovează turismul românesc: „O ţară uimitor de diversă. Ocupă un loc deosebit în inima mea“ VIDEO

De ce nu ştim să ne promovăm ţara. „Prinţul Charles face o promovare fără precedent pentru Transilvania şi nu profităm suficient de mult de ea“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor