Bărbat în scaunul cu rotile, forțat să cerșească timp de 16 ani în Republica Moldova și România

0
Publicat:

Un bărbat cu dublă cetățenie (română și moldovenească) și membrii familiei sale au făcut avere pe seama unui român cu infirmitate fizică permanentă, care a fost obligat vreme de 16 ani să cerșească în Republica Moldova și în județele Suceava, Botoșani și Neamț.

Bărbatul cu infirmitate fizică a fost obligat să cerșească timp de 16 ani FOTO arhivă Adevărul

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut în 23 aprilie 2024 un bărbat cu dublă cetățenie (moldovenească și română), suspectat de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.

„Cercetările efectuate au stabilit că începând cu luna decembrie 2023, acesta, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate majore cu infirmitate fizică permanentă la nivelul membrelor inferioare, a exploatat-o prin obligare la practicarea cerșetoriei în folosul său”, au stabilit anchetatorii.

Victima a fost adăpostită într-un sat din județul Suceava, de unde era transportată în zone aglomerate situate în diverse localități din acest județ și cele învecinate ( Botoșani și Neamț) pentru a obține venituri mari din practicarea cerșetoriei. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională au fost însușite integral de bărbatul suspectat de trafic de persoane.

„Din investigațiile efectuate a mai rezultat că  în perioada 2004 – 2019, persoană vătămată a fost exploatată în același mod și pe teritoriul Republicii Moldova, autoritățile judiciare din această țară efectuând urmărirea penală  față de mai mulți suspecți, membrii ai aceleași familii, din care face parte și inculpatul cercetat în prezenta cauză”, au mai transmis reprezentanții DIICOT Suceava.

Pe 18 aprilie 2024 a fost încheiat un Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă între România și Republica Moldova,  iar pe 23 aprilie 2024 au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, atât pe raza județului Suceava, cât și a raionului Nisporeni.   

La  efectuarea perchezițiilor în locațiile din România au asistat doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații – Centru pentru Combaterea Traficului de Persoane din Republica Moldova, iar la cele desfășurate pe teritoriul statului vecin la locuințele suspecților, au participat doi polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava.  

Pe 24 aprilie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a bărbatului reținut pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava.  Acțiunea a fost realizată cu sprijinul EUROJUST și SELEC. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort