Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după 25 de percheziţii la Suceava

0
Publicat:

Polițiștii suceveni au efectuat zeci de percheziții într-un dosar penal care vizează fapte legate de comercializarea şi traficul ilicit cu produse accizabile, în special produse petroliere - carburanţi şi ţigarete de provenienţă extra comunitară.

Polițiștii au confiscat aproape șase tone de motorină FOTO IPJ Suceava

„Din cercetările efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorilor, au fost obţinute date şi indicii temeinice cu privire la preocupări de natură infracţională a mai multor persoane din zona urbană şi rurală Suceava şi Rădăuţi, care, în perioada ianuarie – mai 2024, ar fi depozitat, tranzitat sau comercializat carburanţi şi ţigarete de contrabandă, beneficiind de conexiuni infracţionale şi stabilind circuite infracţionale pentru dezvoltarea activităţilor ilicite”, au anunţat reprezentanții IPJ Suceava. 

Oamenii legii au efectuat 25 de percheziţii domiciliare în municipiile Suceava şi Rădăuţi, oraşele Milişăuţi şi Vicovu de Sus, precum şi în comunele Dorneşti şi Şcheia. De asemenea, au fost percheziţionate 32 de autovehicule. 

„În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 5.795 de litri de lichid având culoare şi miros specific motorinei (hidrocarburilor), în valoare de aproximativ 42.000 de lei, fiind prelevate probe pentru analiză şi efectuarea unor expertize fizico-chimice. Totodată, au fost indisponibilizate trei autoutilitare, de aproximativ de 50.000 de lei, existând bănuiala utilizării în activităţi infracţionale”, au mai adăugat poliţiştii.

În urma perchezițiilor au mai fost descoperite şi patru pompe artizanale pentru transvazarea carburanţilor, 80 de litri cu substanţă având trăsături specifice metanolului, de aproximativ  2.400 de lei, 13.340 de bucăţi de ţigarete, netimbrate şi de provenienţă extracomunitară, în valoare de aproximativ 11.350 de lei, precum şi sume importante de bani, telefoane mobile, sigilii de vagoane transport feroviar și înscrisuri ce constituie mijloace materiale de probă în cauză.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare