Peste 8.000 de elevi din Ialomița primesc burse lunar. Cei mai mulți beneficiari sunt de ajutor social

0
Publicat:

Peste 8.000 de elevi înscriși la cursuri în județul Ialomița beneficiază lunar de burse, fie că sunt de performanță, de merit, de studiu sau ajutor social.

Burse pentru peste 8.000 de elevi din Ialomița FOTO Adevărul

Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomița a anunțat că aceste burse reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură, la diferite discipline/ domenii de studiu, cât și o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic, în vederea participării la educație a acestora și a prevenirii abandonului școlar.

„În acest sens, bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinație, prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale”, a precizat ISJ Ialomița.

Astfel la nivelul județului Ialomița, pentru anul școlar 2022 – 2023, situația acordării burselor arată astfel: bursă de performanță: 52 de beneficiari; bursă de merit: 2.833 de beneficiari; bursă de studiu: 957 de beneficiari și bursă de ajutor social: 4.355 de beneficiari.

Bani de liceu petnru 215 copii

De asemenea, programul național de protecție socială „Bani de liceu”, derulat de Ministerul Educației începând cu anul 2004, înregistrează 215 beneficiari din școlile ialomițene, arată ISJ Ialomița.

Prin intermediul acestui program, fiecare elev primește lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei ca formă de sprijin în vederea continuării/finalizării studiilor. Numărul total de beneficiari de la nivelul județului Ialomița este egal cu numărul de solicitanți eligibili, a precizat ISJ.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1138 / 2022, “în anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de:

500 de lei, pentru bursa de performanță;

200 de lei, pentru bursa de merit

150 de lei, pentru bursa de studiu;

200 de lei, pentru bursa de ajutor social.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial