FOTO Criza a lovit Bursa Generală a Locurilor de Muncă în Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
şomerii s-au călcat în picioare pentru a participa la Bursa Locurilor de Muncă FOTO: M.S.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă desfăşurată astăzi la Slobozia a adus în faţa a peste 800 de şomeri doar 47 de angajatori, din peste 500 selectaţi să participe.

Un trai greu

Şomerii s-au îngrămădit în faţa Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia de la primele ore ale dimineţii.

În total, peste 800 de oameni au venit cu speranţa că şi-ar putea găsi în sfârşit un loc de muncă. Printre ei s-a numărat şi Vasile Mihaiu (49 de ani). Până în 1992 a lucrat ca laborant la un siloz din zona Sloboziei, după care postul său s-a desfiinţat.

 A făcut o reconversie profesională şi s-a transformat în paznic. N-au contat nici salariu mizer care abia atingea 800 de lei pe lună, nici riscurile meseriei.

„Odată eram să fiu bătut de unii care veniseră să fure fier vechi” declară şomerul. De doi ani a rămas şi fără acest serviciu şi se luptă pentru a-şi găsi un nou loc de muncă. Mai mult, nici măcar indemnizaţia de şomaj nu o mai primeşte.

Singurul venit al familiei sale sunt cei câţiva euro pe care soţia sa îi câştigă în străinătate. Însă nici asta nu e de ajuns pentru că „soţia pleacă pe perioade câte trei sau cinci luni. Are probleme de sănătate şi stă acolo cât poate” adaugă şomerul.

Criza distruge firmele

Deşi cererea a fost extrem de mare, oferta angajatorilor a fost infimă. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa au selectat peste 500 de angajatori care să le pună la dispoziţie şomerilor un nou serviciu. Doar 47 au răspuns însă acestei solicitări, aceştia prezentând o ofertă de doar 181 de locuri de muncă.

„Mulţi dintre agenţii economici pe care i-am selectat au refuzat să participe pe motiv că afacerile lor nu funcţionează. Criza se simte încă în mediul de afaceri” a explicat Georgian Mocănescu, directorul AJOFM Ialomiţa.

Ultimele estimări oficiale arată că într-adevăr mediul de afaceri din Ialomiţa a fost puternic afectat de criza. Un raport al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că Ialomiţa se situează pe ultimul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte firmele active, cu un număr de 7000 de societăţi.
 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră