„Vânătoare” de drogați și chiulangii în școli, final previzibil. „Și acum, se întâmplă ceva?” REPORTAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control care ar fi trebuit să-i ia prin surprindere pe elevii din cinci școli din Slatina, județul Olt, și care a vizat chiulangiii, fumătorii și consumatorii de substanțe interzise, a arătat, în fapt, cât de ineficiente pot fi acțiunile care „dau bine” doar în statistici și în poze.

Forțe impresionante de polițiști și jandarmi s-au pus în mișcare pentru un control-fulger în patru licee și un gimnaziu din municipiul Slatina: Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic „Alexe Marin” și Școala Gimnazială nr. 1 Slatina. Vizați au fost chiulangiii, fumătorii și consumatorii de substanțe interzise. Strategia echipelor de control, dacă a fost una, pare să fi dat prea puțin roade.

La „Radu Greceanu” vizita a fost scurtă FOTO: A.M.

S-a plecat în paralel către toate unitățile de învățământ menționate (la acțiune au fost invitați și jurnaliștii), astfel încât elevii să nu se mai poată anunța între ei, așa cum s-ar mai fi întâmplat în alte rânduri.

Controalele neașteptate care nu au surprins pe nimeni FOTO: A.M.

Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Olt, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiști de promiximitate din Poliția Municipiului Slatina și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au „descins” în apropierea liceelor.

S-a pornit mai întâi în căutarea chiulangiilor care și-ar fi putut petrece timpul prin barurile, sălile de jocuri de noroc și cafenelele din zonă. N-a fost ziua fructuoasă a echipelor de control, pentru că la fiecare ușă deschisă s-a primit același răspuns: „Pe la noi nu vin, nu-i primim!”.

Jardinierele au fost transformate după nevoi FOTO: A.M.

În zona din proximitatea Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina, în spatele primului rând de blocuri, doi adolescenți stau pe o bancă. Fata și-a aprins o țigară, băiatul doar o privește. „Pe ei i-am notat, le-am luat datele, sunt de la <Minulescu> și <Economic>”, vine și răspunsul la remarca: „Par a fi elevi și ar trebui să fie la ore”. 

„Secetă” la „Radu Greceanu”

La Colegiul Național „Radu Greceanu” ajungem când de-abia s-a încheiat pauza mare. Trecem de portar, care primește deloc îngrijorat mesajul că va avea loc un control în școală. Curtea este goală, niciun elev întârziat care să se grăbească spre sala de clasă. Asistentul de la cabinetul medical care trece chiar atunci pe acolo privește cu oarecare curiozitate grupul numeros de oaspeți, mulți în uniformă.

Coșurile de gunoi sunt pline de mucuri de țigară FOTP: A.M.

Mai schimbăm impresii, printre membrii echipei de control numărându-se și absolvenți ai liceului, totul în drum către curtea din spate, spre sala nouă de sport, zona fiind recunoscută drept locul preferat de elevii fumători. „Da-da, și noi tot aici fumam”, se aude de undeva.

Ghinion, nu există aproape nicio urmă a faptei care acum se pedepsește prin lege. S-au „rătăcit” doar câteva chiștoace, ratate, probabil, la curățenia care pare să fi fost făcută de curând.

„Voi toți fumați?”

La Colegiul „Ion Minulescu” ajungem după ce am colindam puțin prin împrejurimi. Mai sunt câteva minute până la pauză, însă elevii ne-au văzut deja. O profesoară întreabă îngrijorată ce s-a întâmplat, la vederea unui număr atât de mare de polițiști și jandarmi. „E o acțiune de prevenție” este răspunsul care o liniștește întrucâtva. Ne postăm în hol, lângă secretariat. Se sună și elevii încep să iasă în curtea școlii. Se uită curioși, își dau coate, încep să-și telefoneze între ei. „V-au văzut!”, constată un om al școlii.

Doi polițiști se rup de grup și se îndreaptă către un alt corp de clădire. Știu exact ce caută, data trecută, pare-se, elevii fumători au reușit să se anunțe foarte repede între ei. De data aceasta, un băiat care stă chiar la colțul clădirii nu se dumirește din primul moment că se îndreaptă spre el chiar un polițist, așa că stinge țigara destul de târziu.

Elevii din grupul celor surprinși fumând au fost legitimați FOTO: A.M.

Voi toți fumați?”, vine și întrebarea când după colț un grup întreg stă la soare și la taclale. Reușesc cu toții să arunce resturile de țigară. Coșul de gunoi stă mărturie, la fel două jardiniere de lângă gard, transformate și acestea în scrumiere imense. Din tot grupul – cei mai mulți sunt elevi în clasa a XII-a – cea mai îngrijorată este o elevă nefumătoare, care a ieșit doar să le țină companie colegilor. „Și acum, se întâmplă ceva? Este un exercițiu, nu?”, întreabă eleva, îngrijorată de faptul că polițistul le-a notat tuturor datele din buletin.

Rezultatul controlului-fulger

Cel mai probabil, vor rămâne cu avertismentul verbal, pentru că nu au fost efectiv surprinși fumând, chiar dacă au pachetul de țigări în ghiozdanul pe care l-au deschis în fața polițistului.

Elevii au aruncat țigările la timp, însă nu au scăpat de legitimare FOTO: A.M.

Aceleași prea puține surprize și la Liceul cu Program Sportiv, unde în apropierea liceului au fost găsiți elevi. „Unii au spus că au plecat să-și cumpere ceva de la magazine, alții că își plăteau facturile, ni le-au și arătat…”, spun polițiștii.

Rezultatul acțiunii, comunicat de IPJ Olt: 12 săli de jocuri, șase restaurante/cafenele și patru unități de alimentație publică verificate, 44 elevi legitimați, 21 elevi care absentau de la ore depistați.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima