Șoferul drogat care a omorât doi oameni la intrare în Slatina, trimis în judecată. Rămâne în arest

0
Publicat:

Tânărul din Slatina care, aflat sub influența drogurilor, a omorât cu mașina două persoane, la intrarea în municipiul Slatina, a fost trimis în judecată. Institutul „Mina Minovici” a confirmat prezența substanțelor dopante. 

Două persoane, soț și soție, au murit în urma accidentului produs de tânărul drogat FOTO: martor

Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș (olt) l-a trimis, marți, 18 aprilie 2023, în judecată, în stare de arest preventiv, pe autorul accidentului mortal produs în după-amiaza zilei de 27 februarie 2023. Tânărul Marian Gheorghe, carfe conducea o mașină puternică achiziționată de către tatăl său, un cunoscut lider sindical din Olt, este acuzat de patru fapte penale. 

„În data de 18.04.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş a finalizat cercetările în dosarul penal anterior amintit şi a întocmit rechizitoriul, dispunând trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat în vârstă de 28 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

  • ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C.pen.;
  • două infracţiuni de conducere a unui vehicul de către o persoană care are acest drept suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) din C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C.pen.;
  • conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (2) din C.pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C.pen.;

Totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C.pen.

În fapt, din mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că în seara zilei de 27.02.2023, în timp ce inculpatul se deplasa la volanul unui autoturism pe DN 65, din direcţia municipiului Slatina către comuna Găneasa, la km. 48+400, în extravilanul com. Slătioara, județul Olt, pe fondul desfăşurării altor activităţi în timpul conducerii autoturismului (acesta a declarat că s-a aplecat pentru a ridica telefonul mobil, pierzând astfel controlul direcţiei de mers), a pătruns pe sensul opus de mers, peste marcajul longitudinal continuu, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens opus, accident în urma căruia a rezultat decesul a două persoane, ce se aflau în celălalt autoturism”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, procuror Daniel Gună.

Buletinul de analiză a confirmat că șoferul consumase canabis

Procurorii au mai transmis că testele de laborator efectuate de către specialiștii Institutului „Mina Minovici” au confirmat prezența unei substanțe interzise, cum de altfel se ridicate suspiciunea în urma testării cu aparatul drug-test, încă din seara accidentului.

„În urma efectuării testelor de laborator a fost întocmit un buletin de analiză toxicologică de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, reieşind că în probele biologice prelevate de la inculpat a fost depistată prezenţa în organismul inculpatului a unei substanţe interzise, respectiv THC-COOH”, au mai precizat reprezentanții Parchetului Balș.

Tânărul de 28 ani nu doar că a urcat la volan sub influența drogurilor, însă nu a ținut cont nici de faptul că pierduse dreptul de a șofa încă din penultima zi a anului trecut. În 6 ianuarie 2023, de asemenea a fost surprins la volan pe o stradă din Slatina, fiind deschis un dosar penal pe numele său.

„Ulterior efectuării de verificări specifice, a reieşit că în data producerii accidentului rutier inculpatul figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat începând cu data de 30.12.2022, până la data de 28.04.2023 inclusiv.

De asemenea, cercetările au fost extinse faţă de inculpat şi sub aspectul săvârşirii unei alte infracţiuni de conducere a unui vehicul de către o persoană care are acest drept suspendat, reţinându-se că în data de 6.01.2023 acesta a condus un autoturism pe o stradă de pe raza municipiului Slatina, județul Olt, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat începând cu data de 30.12.2022, respectiva cauză fiind înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus, în data de 11.04.2023, declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, în vederea cercetării unitare a tuturor faptelor”, au mai transmis procurorii.

Dosarul în care tânărul este cercetat pentru toate aceste fapte penale a fost înaintat Judecătoriei Balș, cu propunere de menţinere a măsurii arestării preventive.

În după-amiaza zilei de 27 februarie a.c., doi soți care se îndreptau către Slatina cu mașina personală, o Dacia Solenza, au fost loviți frontal de autoturismul condus de tânărul Marian Gheorghe, care a pătruns pe contrasens. Femeia în vârstă de 73 ani a murit la scurt timp de la producerea accidentului, în timp ce soțul său, în vârstă de 74 ani, a decedat câteva zile mai târziu la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026