Procuror de la Parchetul Olt, cercetat pentru luare de mită și favorizarea făptuitorului. Un afacerist a fost reținut în dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA - Serviciul Judeţean Dolj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Craiova, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar în care sunt implicați un procuror din Olt, un ofițer de poliție și afaceriști.

Ofițerii DGA au descins la opt adrese din Olt și Dolj FOTO: arhiva/Adevărul

Polițiștii din cadrul DGA și procurorii Parchetului Curții de Apel Dolj au fost însoțiți de polițiști ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, descinzând marți, 12 martie 2024, la opt adrese din Slatina și Craiova. În dosar sunt cercetați un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt (conform surselor Adevărul este vorba de procurorul Claudiu Negrilă), un ofițer de poliție (fostul șef al IPJ Olt Mihai Mihalache, în prezent șeful Poliției Slatina) și trei afaceriști.

Procurorul de la Parchetul Olt este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, favorizarea infractorului și divulgarea de informații din dosar. Procurorului i s-ar fi achitat bilete de avion și i s-ar fi dat spre folosință un autoturism, privilegiile fiindu-i oferite de afaceriști cercetați pentru evaziune fiscală.

Iată ce a transmis DGA cu privire la acuzațiile care i se aduc procurorului cercetat în acest dosar:

– luare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian şi a folosit în interes personal un autoturism, de la două persone, administratori de societăţi comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa;

– trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului, raportat la faptul că, în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2024, deşi se afla în stare de incompatibilitate, a instrumentat şi soluţionat, prin clasare, două dosare penale în care erau cercetaţi, pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, trei prieteni de-ai săi  – administratori de societăţi comerciale, iar, în perioada mai 2022 – prezent, a păstrat în instrumentare un dosar penal în care era cercetat un alt prieten;

 folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată;

 abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înţeles să se folosească de calitatea sa, de cunoştinţele sale juridice şi experienţa sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor de judecată, în care era parte un ofiţer de poliţie”, a comunicat DGA despre acuzațiile care i se aduc procurorului.

Ofițerul de poliție este acuzat la rândul său că a instigat la abuz în serviciu, „raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul în cauză să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a se întocmi şi înregistra la acesta în lucru un dosar penal, de natură să suspende judecata într-un dosar civil, în care ofiţerul de poliţie era parte”, mai spun reprezentanții DGA.

Alți trei afaceriști sunt cercetați în acest dosar, unul dintre aceștia fiind și reținut. Primii doi administratori de firmă sunt cercetați pentru dare de mită în formă continuată, „raportat la faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian şi au încredinţat spre folosire un autoturism procurorului, în instrumentarea căruia se afla un dosar penal în care aceştia erau cercetaţi pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni”, se mai menționează în comunicatul DGA.

Cel de-al treilea administrator a fost și reținut pentru 24 ore „pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofiţer de poliţie, autorizat în cauză ca investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în acelaşi scop, al direcţionării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal”, spune DGA.

În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova faţă de acest inculpat şi a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de sprijinul I.G.P.R. – D.O.S – Brigada de Operaţiuni Speciale Craiova și Brigada de Operaţiuni Speciale Bucureşti.

„Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai menționează în comunicatul DNA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie