Prima secție de tratare a adicțiilor post-cură din sistemul public, inaugurată. „Va trebui să extindem numărul de paturi contractate”

0
Publicat:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat joi, 14 august 2025, la inaugurarea primei secții de adicții post-cură din sistemul public. Secția va funcționa într-o clădire nouă, în structura unui spital de psihiatrie-cronici.

Spitalul de Psihiatrie Cronici din localitatea Schitu, din județul Olt, va deschide începând de luni două noi secții: o secție de Adicții post-cură și o secție de Geronto-psihiatrie. La inaugurarea acestora a participat, joi, 14 august 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Clădirea în acre vor funcționa cele două secții noi a fost construită de al zero FOTO: A. Mitran

Secțiile vor funcționa într-un corp de clădire construit de la zero, cu fonduri din bugetul județean, Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu aflându-se în subordinea Consiliului Județean Olt. Investiția, conform datelor care i-au fost prezentate de președintele CJ Olt, Marius Oprescu, ministrului Sănătății, se ridică la 4,2 milioane lei. Lucrările au început în 2019 și au fost finalizate la sfârșitul anului 2023, de atunci administrația județeană făcând demersuri pentru obținerea tuturor avizelor de funcționare necesare pentru a da în exploatare noua clădire.

Celor două secții le sunt alocate câte 24 paturi. Dintre acestea, doar câte 17 au putut fi contractate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Ministrul Alexandru Rogobete a declarat că intenționează să aibă discuții cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru a crește numărul de paturi din contract. „Va trebui să vorbim la Casă să extindem numărul de paturi contractate”, a reacționat Rogobete auzind că nu toate serviciile care pot fi prestate în cadrul celor două secții vor putea fi plătite printr-un contract cu finanțatorul serviciilor medicale.

Primii pacienți, transferați din secțiile spitalului

Cele două noi secții vor începe să funcționeze de săptămâna viitoare, iar primii pacienți vor fi transferați din cadrul celorlalte două secții ale spitalului și din spitalele care tratează afecțiuni acute, a precizat managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu, Liviu Voiculescu. Fiind singurul spital de psihiatrie din județ destinat pacienților cronici, adresabilitatea este foarte mare, iar locurile se eliberează greu. Și cele două secții noi, sunt convinși reprezentanții spitalului, vor avea curând pacienți de la spitalele care tratează afecțiunile acute.

Cele două secții pe care le-am inaugurat astăzi corespund nevoilor crescânde, corespund necesităților medicale. Astfel, Secția de Geronto-psihiatrie va oferi asistență medicală adecvată nevoilor și provocărilor generate de vârsta pacienților. Aici vom trata pacienți care au o vârstă peste 60 de ani cu afecțiuni psihice, de diferite feluri de demență, tulburări de comportament, astfel încât ei vor fi izolați de restul pacienților mai tineri, putând și preveni anumite situații neplăcute. Secția de Adicții post cură, pe care noi o considerăm extrem de importantă, fiind singura de acest gen din țară, secție publică care tratează post-cură, va continua acest proces al recuperării printr-un tratament continuu, prin ședințe de psihologie, prin reinserție socială, astfel încât vindecarea începută în faza acută a bolii, în faza de sevraj, să continue la noi în secție, prin acest tratament post cură”, a declarat managerul Liviu Voiculescu.

„Spuneți-mi mie ce tânăr care consumă droguri se duce la Poliție să spună: eu consum droguri”

Pe zona combaterii efectelor consumului de droguri, un flagel în creștere și la noi în țară, dar și în Europa, sistemul din România este în plin proces de restructurare. Agenția Națională Antidrog, aflată în structura Ministerului Afacerilor Interne, a fost desființată, înființându-se o nouă agenție, care pune accent mult mai mare pe partea medicală.

Clădirea a fost inaugurată joi, 14 august, în prezența ministrului Sănătății FOTo: A. Mitran

ANA era organizată într-un mod total nefuncțional, în sensul în care dacă un tânăr consumator de droguri, de exemplu, dorea să meargă să se consilieze în cadrul agenției, sediile regionale, județene, ale ANA erau în sediul de poliție. Spuneți-mi mie ce tânăr care consumă droguri se duce la Poliție să spună – eu consum droguri. Era complet aberant modul lor de funcționare. Și atunci am decis secționarea în două a agenției. Zona medicală a trecut la o agenție medicală, care se ocupă de o componentă medicală și este în subordinea și coordonarea Ministerului Sănătății, așa cum este normal, iar zona care ține de trafic și zona de justiție a rămas în aria MAI. Odată cu separarea agenției în două, toate spațiile care aveau oarecum destinație medicală au trecut în subordinea acestei agenții naționale și ele sunt în reorganizare”, a precizat ministrul.

Ministrul Sănătății a făcut un tur al clădirii FOTO: A.M.

Alexandru Rogobete a mai spus că în curând vor fi date în folosință și alte centre similare secției de adicții de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu. „La Bistrița, de exemplu, se construiește un centru nou, care este aproape finalizat, va fi dat în folosință (...). În Hunedoara au început două proiecte, sunt spații mici, nu vor dura foarte mult, probabil că nu anul acesta, dar anul viitor vor fi date în folosință. Deci discutăm deja de o zonă în care se văd demersuri foarte clare, nu doar în zona legislativă, dar și în zona de infrastructură care să poată să răspundă corespunzător”, a completat ministrul.

Saloanele au câte două paturi și grup sanitar propriu FOTO: A. Mitran

La această dată, în domeniul consumului de droguri una dintre problemele esențiale este aceea că nu există capacitatea optimă de tratare. Nu sunt locuri suficiente pentru tratarea adecvată a dependenților după faza acută, ceea ce duce la frecvente recăderi.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte