Poliţista Melania Renghea, condamnată în procesul împotriva fostului şef al Poliţiei Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Melania Renghea vs. Ion Voicu  (FOTO: Mugurel Manea)

Melania Renghea, poliţista care a zguduit din temelii Ministerul de Interne şi a provocat schimbarea conducerii Poliţiei Olt la finele anului 2012, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru denunţ calomnios. Verdictul a fost pronunţat de Judecătoria Slatina miercuri – 3 iunie, într-un proces intentat de fostul şef al Poliţiei Olt după ce a fost nominalizat de Renghea că ar fi profitat sexual de ea.

Fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Ion Voicu, a ieşit învingător din procesul pe care l-a intentat fostei sale subordonate, Melania Renghea, după ce aceasta l-a menţionat într-un denunţ, la finele anului 2012, că ar fi profitat sexual de ea alături de alte nume importante din Poliţia şi justiţia autohtonă. Mai exact, pe data de 24 decembrie 2012, Melania Renghea a depus o plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova în care îl acuza pe fostul ei superior direct de la acea vreme de la Poliţia Bobiceşti, Gheorghe Barbu, de viol şi şantaj.

În acelaşi denunţ, Renghea a susţinut că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ. Unul dintre numele menţionate de ea în plângere a fost şi cel al comisarului-şef Ion Voicu, fost comandant al IPJ Olt, înlocuit la o lună cu un oficial din IGPR. În luna iulie 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au anunţat că acuzaţiile de viol ale poliţistei la adresa colegilor săi nu se confirmă. În timpul anchetei cu pricina, nouă poliţişti cu nume grele din IPJ Olt au fost audiaţi în calitate de făptuitori. Acest fapt a venit însă prea târziu pentru Ion Voicu, fostul şef al Poliţiei Olt, care, la doar câteva săptămâni de la acuzaţiile Melaniei Renghea – la începutul anului 2013, a depus plângere penală împotriva ei susţinând constant că nu este nimic adevărat din acuzaţiile fostei subordonate.

Miercuri – 3 iunie, magistraţii Judecătoriei Slatina au anunţat oficial că acuzaţiile poliţistei nu au putut fi dovedite şi, ca urmare, au condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare pentru denunţ calomnios. De asemenea, judecătorii slătineni au mai decis ca poliţista să îi plătească fostului comandant al Poliţiei Olt şi daune morale în valoare de 50.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Reamintim că Melania Renghea mai are o condamnare la activ: în luna mai 2014, Tribunalul Olt a condamnat-o la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat asupra fostului ei superior direct, Gheorghe Barbu, pe care l-a înjunghiat în seara zilei de 26 decembrie 2012 în faţa casei acestuia din comuna Bobiceşti. După incident, amândoi au ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu diverse răni: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Procesul dintre Renghea şi Barbu se rejudecă acum la Tribunalul Olt după ce Curtea de Apel Craiova a decis, în septembrie 2014, rejudecarea pe fond a cazului.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

“Procesul poliţiştilor” de la Olt se reia cu aceeaşi actori, dar cu un alt judecător 

VIDEO  Poliţista “violată” Melania Renghea, condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Poliţista “violată” Melania Renghea a recunoscut că şi-a înjunghiat intenţionat fostul superior

VIDEO  Poliţista “violată” Melania Renghea şi fostul ei şef, din nou faţă-n faţă în instanţă

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație