Pandemia a înjumătăţit efectivul unui centru de zi pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale. „A fost frica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La centrul de zi al Organizaţiei TREBUIE copiii şi adulţii cu nevoi speciale fac activităţi de tot felul FOTO: Facebook/Trebuie Organizaţia Olt

Singurul centru de zi pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale îngrijiţi în familie din Slatina a continuat să funcţioneze în limitele legale şi pe perioada pandemiei. Numărul de beneficiari a scăzut însă de la 35 la 15, părinţii alegând să-i ferească pe copii de pericolul infectării.

Organizaţia TREBUIE este şi astăzi, la mai bine de 25 ani de la înfiinţarea primului centru pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale din Slatina (la un moment dat au funcţionat chiar trei), singura „supapă“ pentru familiile care au copii cu probleme neuro-psihomotorii. 

Şapte copii urmează aici cursurile şcolii speciale, organizaţia TREBUIE având un parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Balş (şcoala specială), iar alţi opt (o parte fiind chiar absolvenţi ai şcolii speciale care rămân în centru şi după absolvire) participă zilnic la activităţi. 

Programul începe în jurul orei 8,00, după ce copiii sunt preluaţi cu microbuzul organizaţiei (în centru ajung, aduşi de către părinţi, şi trei copii din localităţile învecinate Slatinei), şi se termină după prânz. Aici este colectivul în care s-au integrat perfect şi în care desfăşoară cu bucurie activităţi în fiecare zi. 

Din timp în timp aici ajung şi copii care au urmat primii ani de şcoală într-o unitate de învăţământ de masă. De obicei lucrurile încep să nu mai meargă bine pentru ei la gimnaziu, pentru că aceşti copii nu au o programă adaptată, cerinţele fiind comune cu cele ale copiilor fără un astfel de diagnostic. Iar copiii speciali nu mai ţin pasul, aşa că până la o integrare a lor în şcoala de masă şi în viaţa reală, nu doar pe hârtie, centrele cum este cel al Organizaţiei TREBUIE rămân o soluţie.  

Copiii şi tinerii pot urma aici cursurile şcolii speciale FOTO: Facebook / Trebuie Organizaţia Olt

„Acum avem 15, din cauza pandemiei n-au mai venit toţi. Am respectat distanţarea socială şi toate regulile sanitare, iar pe perioada când au fost închise şcolile am avut şi noi închis, pentru că nu puteam să facem altfel. O parte n-au mai venit pentru că le-a fost teamă. După ce s-au ridicat restricţiile au început să sune că vor să vină şi ei, de săptămâna viitoare vor veni mai mulţi. A fost frica, la toţi ne-a fost frică“, spune Lili Nedelea, coordonatoarea centrului Organizaţiei TREBUIE.  Înainte de pandemie frecventau zilnic centrul şi peste 35 copii şi tineri (cel mai vârstnic are 39 ani).

„Ca să faci un globuleţ din 60 de conuri muncesc patru persoane, e o adevărată făbricuţă“

Şi copiii din centru au trecut prin încercarea şcolii online. Responsabilii din centru le-au dat părinţilor acasă materiale şi aceştia au continuat cu copiii terapia ocupaţională la domiciliu pentru a trece mai uşor peste toate în starea de urgenţă. Asta pentru că în centru funcţionează o adevărată făbricuţă de decoraţiuni din hârtie.

Globuleţele realizate prin tehnica împăturirii hârtiei (quilling) sunt specialitatea copiilor şi tinerilor de aici. Din mâinile lor ies obiecte cu adevărat speciale, la care lucrează luni de-a rândul. Pentru decoraţiunile de Crăciun încep munca încă din primăvară, pentru ca din ianuarie să înceapă să pregătească felicitările şi mărţişoarele pentru 1 şi 8 Martie. Este o adevărată făbricuţă, fiind specializaţi pe operaţiuni.

Decoraţiunile se fac cu efort de luni de zile FOTO: Facebook / Trebuie Organizaţia Olt

„Ca să faci un globuleţ din 60 de conuri muncesc patru persoane, unul la prima îndoire, celălalt la a doua şi alţi doi la finalizare. Pentru operaţiunile de final îi ajutăm şi noi. Ei nu dau un milimetru mai încolo, la ei totul trebuie să fie perfect. După ce facem părţile componente, prin octombrie ne apucăm să asamblăm globuleţele. Mărţişoarele se fac mai uşor. Lucrează în serie, ca o făbricuţa, aşa, întâi îţi pregăteşti materialul, apoi treci la prima mână, la a doua mână… Până la procesul final trec luni de zile“, explică Nedelea.

A început şi sezonul de grădinărit FOTO: Facebook / Trebuie Organizaţia Olt

Şi copiii, şi familiile lor, dar şi profesorii şi terapeuţii din centru speră ca din acest an să poată relua şi excursiile şi taberele pe care le organizau înainte de pandemie. Până atunci, în zilele însorite ies şi trebăluiesc prin curte, pentru că au avantajul că centrul beneficiază de o curte generoasă. Vor să îmbogăţească grădina cu noi soiuri de trandafiri şi au în plan şi altele, inclusiv să încingă meciuri de fotbal. Când, în schimb, nu se arată soarele şi e frig, merg în sala de gimnastică, joacă tenis de masa, sau popice etc. Cu ani în urmă, în cadrul unor parteneriate, făceau şi dansuri, ajungând chiar la faza naţională a unui concurs specific.

Acum trăiesc, de fapt, o perioadă de readaptare, o revenire la viaţa de dinainte de pandemie.Lucrurile nu mai sunt însă la fel. Costurile de întreţinere ale centrului au crescut, cei care contribuie au rămas aceiaşi. 

Centrul se susţine din donaţii, din contribuţiile părinţilor şi din ceea ce reuşesc să încaseze cu ocazia târgurilor specifice de Crăciun şi Paşte, decoraţiunile, felicitările şi mărţişoarele realizate aici ajungând la vânzare în câteva unităţi de învăţământ  din municipiu. Scopul principal a rămas, însă, cel terapeutic, preţurile obiectelor pe care le fac cu atâta migală fiind aproape modice. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO VIDEO  Cei mai frumoşi români. Marin Bica este îngerul din Slatina care îi ajută pe oamenii cu dizabilităţi

FOTO  Eroi printre noi. Preotul Marin Bica salvează sufletele celor uitaţi de stat şi societate

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi