Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt acuzat de omor din culpă, a trecut la pas peste un nou termen al procesului penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Oprescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt şi preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PSD Olt, a apărut marţi + 9 iunie, în faţa instanţei Judecătoriei Slatina, în procesul unde este acuzat de ucidere din culpă.

La începutul lunii octombrie 2013, Marius Oprescu a provocat un accident de circulaţie în apropiere de Slatina soldat, ulterior, cu moartea unui bărbat. Demnitarul a venit  la înfăţişarea de marţi, 9 iunie, unde nu a fost reprezentată şi familia victimei. Totuşi, s-a făcut un pas înainte în această speţă deoarece judecătorul a decis ca, până la termenul următor, să fie introduşi în proces bunicii paterni în calitate de curator ai minorului supravieţuitor al accidentului din seara de 3 octombrie 2013.

Procesul care ar putea pune punct carierei politice a lui Marius Oprescu a început în decembrie 2014. Demnitarul oltean a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 964/P/2013 din 8 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, acuzat fiind de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192, alin. 1 şi 2, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Codul Penal. Termenul din 28 aprilie a fost al treilea al procesului.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt a produs accidentul în seara zilei de 3 octombrie 2013. Acesta, în timp ce conducea o camionetă marca Toyota Hilux proprietate a Consiliului Judeţean Olt, a provocat un grav accident de circulaţie pe raza satului Criva, care aparţine chiar de oraşul natal Piatra-Olt al inculpatului.

Oprescu a intrat în plin în partea din spate a unei căruţe nesemnalizată. Drept urmare, toate cele patru persoane ce se aflau în atelaj, printre care o femeie de 28 de ani şi un minor de 13 ani, au ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean din Slatina, unde au primit îngrijiri medicale.

În final, doar o persoană, respectiv conducătorul atelajului – un bărbat de 34 de ani din Piatra-Olt, a trebuit să rămână internat. Trei săptămâni mai târziu, bărbatul victimă a accidentului a decedat.

Cine sunt colegii de dosar ai vicelui C.J. Olt

Marius Oprescu, alături de alte trei persoane angajate la Spitalul Judeţean Slatina, au fost reţinute preventiv pentru 24 de ore pentru diverse infracţiuni: Marius Oprescu – pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, fals privind identitatea, abuz în serviciu contra intereselor publice, şi, respectiv, refuzul, împotrivirea ori sustragerea de a se supune recoltării probelor de sânge sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În plus, Andrei Iordache (manager al Spitalului Judeţean Slatina) - favorizarea infractorului şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dr. Ecaterina Buzău -  abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals privind identitatea şi, respectiv, favorizarea infractorului, Maria Stanca (asistentă medicală) -, cea care a prelevat probele de sânge, acuzată de favorizarea infractorului.

Procurorii craioveni l-au acuzat în final doar pe Oprescu doar pentru ucidere din culpă. El este însă în continuare cercetat penal pentru două din infracţiunile mai-sus amintite: refuzul, împotrivirea ori sustragerea de a se supune recoltării probelor de sânge sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, respectiv instigare la fals intelectual. Oficialul oltean a petrecut, în luna când a avut loc accidentul, 24 de ore după gratii în arestul IPJ Olt de la Slatina din acest motiv, judecătorii slătineni decizând ulterior cercetarea sa în libertate.

Vă mai recomandăm, pe acelaşi subiect:

VIDEO  Vicepreşedintele CJ Olt acuzat de ucidere din culpă, Marius Oprescu, rămâne în libertate

FOTO+VIDEO Vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, directorul Spitalului Judeţean Slatina şi cele două cadre medicale au scăpat de arest

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În acelaşi dosar au fost reţinuţi managerul Spitalului Judeţean Slatina, o doctoriţă şi o asistentă

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, implicat într-un accident cu victime

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor