FOTO Eroii Revoluţiei din Decembrie '89, comemoraţi la Slatina doar de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale şi judeţene din Slatina au participat, luni – 22 decembrie, la manifestările de celebrare şi, totodată, de comemorare a eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Din păcate, şi de această dată, doar foarte puţini locuitori ai urbei au fost prezenţi la acţiunile de la Troiţa Eroilor Revoluţiei din faţa Casei Tineretului, în afară de directorii instituţiilor publice „descentralizate”.

Manifestările dedicate acestui moment special, celebrarea a 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, au debutat în jurul orelor 11.00, cu mult mai târziu decât ora prevăzută oficial în program. Gerul pătrunzător a fost omniprezent, în ciuda soarelui ce şi-a făcut apariţia mai ales spre finalul acţiunilor. Strada Ecaterina Teorodoiu, respectiv tronsonul cuprins între intersecţia de la vălcea şi până în dreptul „City Hotel” de la Casa Tineretului, a fost închis traficului rutier, storcând din nou nervi şi stres pentru şoferii ce au avut treabă în zonă în intervalul ora menţionat.

Într-un final, prefectul judeţului - Silviu Neacşu, a sosit undeva în jurul orelor 11.10, salutând Garda de Onoare şi marcând, astfel, debutul oficial al manifestărilor dedicate Zilei Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, acţiune organizată pe platoul Casei de Cultură a Tineretului, în dreptul Troiţei din lemn din zonă, complet neglijată de autorităţi şi stând să cadă la o rafală de vânt mai puternică.

A urmat intonarea imnului de stat, după care prefectul a susţinut o foarte scurtă alocuţiune, urmată de nelipsita slujbă religioasă ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor.

Din păcate, şi de această dată, la manifestările organizate pentru omagierea celor ce şi-au dat viaţa în Decembrie 1989 au fost prezenţi doar foarte puţini locuitori ai urbei, grosul participanţilor fiind reprezentat, ca de obicei, de “obişnuitul” grup de membri de partid de toate culorile, directori şi subordonaţi ai instituţiilor “descentralizate”, precum şi militari din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Pompieri, Armată şi SRI. Restul locuitorilor urbei ori nu au ştiut sau nu au fost interesaţi de grămada de oameni strânsă pe platoul din faţa Casei Tineretului, fie s-au lăsat luaţi de valul problemelor cotidiene şi al cumpărăturilor specifice acestei perioade.

Manifestările nu se puteau încheia fără ceremonialul depunerii coroanelor de flori la Troiţa Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, totul culminând cu defilarea Gărzii de Onoare a municipiului Slatina, în acordurile interpretate de fanfara oraşului - „Lyra”.
 

Mai puteţi citi, din acelaşi ciclu:

FOTO+VIDEO  Eroii neamului căzuţi pe front, omagiaţi la Slatina de ziua lor 

"Mica Unire" la Slatina, sărbătorită cu depuneri de coroane şi sarmale

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%