Doar două serii de bilete de tratament prin casele de pensii până la sfârșitul anului. Ce șanse mai au cei care vor să cumpere

0
Publicat:

Casele județene de pensii mai au de distribuit două serii de bilete de tratament până la sfârșitul anului. Biletele din seria 17 au fost deja alocate, însă sunt șanse să mai prinzi unul liber din cele rămase nevalorificate.

De servicii în centre balneare pot beneficia și alte categorii FOTO credit: Hotel Palace Govora

Casa Județeană de Pensii Olt a anunțat că a avut de distribuit către beneficiari, asigurați în sistemul public de pensii care au nevoie de tratament și care au înaintat cereri către CPJ Olt, 129 de bilete aferente seriei a 17-a, penultima din acest an. Conform opțiunilor din cererile depuse, au fost alocate 102 în mod automat, acestea având data de prezentare în stațiune în perioada 18-22 noiembrie 2025. Cele mai multe bilete repartizate sunt în stațiunea Olănești, care rămâne în top-ul preferințelor oltenilor. Alte 16 au fost alocate pentru Bala, 14 bilete în stațiunea Căciulata, opt în stațiunea Govora, șase în Călimănești, patru în Covasna, două la Băile Felix și câte un bilet la Geoagiu și, respectiv, Herculane. Biletele nealocate sunt în stațiunile: Amara, Bala, Buziaș și Pucioasa.

Biletele alocate – lista cererilor aprobate este disponibilă atât la sediul CJP Olt, cât și pe site-ul instituției - pot fi cumpărate până în 10 noiembrie inclusiv.

Pentru asigurații în sistemul public de asigurări sociale care doresc să meargă la tratament cu bilet de la Casa de Pensii dar nu au depus încă o cerere, șansa este să urmărească dacă rămân bilete nevalorificate (soolicitanții cărora le-au fost rrepartizate pe baza cererilor nu se pezinte să le achiziționeze). Acestea vor fi puse în vânzare în 12 noiembrie.

Din experiența seriilor trecute, chiar și persoanele care nu s-au grăbit să depună cereri (personal sau pe e-mail) au șanse destul de mari să găsească bilete disponibile, după perioada de vânzare a biletelor repartizate pe bază de cereri casele teritoriale anunțându-se reciproc despre biletele rămase și chiar operând transferuri pe baza statisticilor privind stațiunile cele mai solicitate, astfel că dacă rămân bilete în stațiuni pentru care nu există un foarte mare interes într-un județ, acestea pot fi folosite pentru rezolvarea cererilor provenind dintr-un alt județ.

Interesul pentru biletele de tratament începe să scadă în rândul pensionarilor

Numărul de bilete de tratament vândute în acest an ar putea fi mai mic decât în anii precedenți, iar explicațiile sunt cel puțin două: pe de o parte mai puține bilete alocate, pe de alta, costul mai mare în 2025 pentru pensionari, ca urmare a creșterii cuantumului pensiilor în cursul anului trecut.

Pensionarii achită contribuția proprie pentru biletul de tratament la nivelul a 50% din cuantumul pensiei (sau pensiilor, dacă înregistrează venituri din mai multe tipuri de pensie, sau pensie+ salariu dacă înregistrează venituri din ambele surse), în timp ce salariații achită 50% din costul integral al biletului dacă salariul brut este mai mic decât câștigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, sau costul integral al biletului dacă salariul este peste nivelul câștigului salarial mediu brut. Și cum cuantumul pensiilor a crescut, sunt situații în care contribuția se apropie de costul integral al biletului (care este de aproximativ 3.000 lei în 2025), astfel că pensionarii preferă să achiziționeze biletele direct de la furnizorii de servicii balneare, fără intermedierea casei de pensii.

De bilete de tratament prin casa de pensii pot beneficia însă și alte categorii, chiar dacă cele două, pensionarii și salariații (în mai mică măsură) sunt cele care uzează cel mai mult de acest drept. Toate datele privind criteriile de acordare sunt disponibile pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi