Statul taie din biletele de tratament. De ce unii angajați plătesc mai puțin decât pensionarii
0Numărul biletelor de tratament alocate caselor județene de pensii pentru a fi distribuite pensionarilor, asiguraților din sistemul public de pensii precum și altor categorii de beneficiari, este mai mic decât anul trecut, deși interesul a rămas ridicat.

Biletele de tratament alocate în județe sunt mai puține decât în anii trecuți, numărul acestora ajungând aproape la jumătate. În județul Olt, de exemplu, pentru seria 10 au fost alocate în mod automat, pe baza cererilor depuse de către persoanele interesate, 113 bilete de tratament. Pentru fiecare serie, numărul celor alocate inițial poate fi suplimentat, cu doar câteva zile înainte de prezentarea în stațiune, cu bilete rămase nevalorificate în alte județe (se produce o realocare pe județe, anumite stațiuni refuzate într-un județ putând fi de interes în altul). Chiar și așa, numărul de bilete acoperă în foarte mică măsură cererile. În Olt s-au depus, pentru 2025, peste 3.000 de solicitări, iar potențialii beneficiari se pot adresa în continuare cu cereri.
Costul biletului a modificat comportamentul beneficiarilor
Pentru anul 2025, costul unui bilet în stațiunile contractate pentru acordarea biletelor de tratament pentru asigurații din sistemul public de pensii este de aproximativ 3.000 lei (cu mici diferențe între stațiuni). Sejurul este de 16 zile, iar perioada de tratament în acest interval este de 12 zile.
Odată cu creșterea pensiilor, în urma recalculării de anul trecut, s-au produs anumite modificări în comportamentul beneficiarilor. Astfel, mulți pensionari nu mai sunt la fel de interesați de biletele de tratament oferite prin casele județene de pensii, pentru că trebuie să achite 50% din cuantumul pensiei încasate (în cazul în care pensionarul lucrează în continuare, sau este beneficiar al unei pensii și din alt sistem decât cel public de pensii, veniturile se cumulează și plata se face la 50% din valoarea totală), iar în această situație contribuția se poate apropie chiar și de prețul integral al biletului. Pensionarii cu venituri considerabile din pensie preferă să se adreseze direct furnizorilor de servicii balneare, fără să mai aștepte cu nerăbdare de la o serie la cealaltă pentru a afla dacă se afla printre norocoșii de pe listele casei de pensii.
Ceea ce nu foarte multă lume știe este că de aceste bilete de tratament repartizate prin intermediul caselor județene de pensii poate beneficia orice asigurat din sistemul public de pensii care are nevoie de tratament. Salariații achită în schimb, dacă salariul lor brut este sub nivelul salariului mediu brut utilizat la dimensionarea bugetului asigurărilor sociale de stat (8.620), jumătate din costul biletului (aproximativ 1.500 lei). Dacă salariul lor (sau veniturile obținute) depășește acest plafon, beneficiarul achită integral costul biletului. Odată cu creșterea pensiilor, s-a ajuns la situația în care anumiți angajați beneficiari de bilete de tratament să plătească mai puțin decât pensionarii care achită pentru un bilet jumătate din cuantumul pensiei, situație doar foarte rar întâlnită cu ani în urmă.
Pentru acordarea biletelor de tratament este necesară depunerea unei solicitări la casa de pensii, însoțită, în momentul achitării valorii biletului, de biletul de trimitere de la medicul de familie (pentru tratament) și de alte documente specificate pe site-urile caselor de pensii. Pentru fiecare solicitant se realizează un punctaj, în calculul acestuia cântărind și cuantumul veniturilor, dar și dacă solicitantul a mai beneficiat de un astfel de bilet în ultimii doi ani.
De menționat că există și categorii de beneficiari care nu trebuie să achite niciun leu pentru biletul de tratament, beneficiind de gratuitate: pensionarii de invaliditate, persoanele persecutate politic în perioada comunistă, penionarii I.O.V.R. etc.
Următoarea serie, 29 iulie – 2 august 2025
La casa Județeană de Pensii Olt s-a afișat alocarea celor 113 bilete pentru seria 10, cu dată de prezentare în stațiune 29 iulie – 2 august 2025.
Repartizarea biletelor pe stațiuni este următoarea: 39 bilete în stațiunea Olănești; 11 bilete – Herculane; 10 bilete – Govora; 10 bilete – Căciulata; 8 bilete Covasna; 7 bilete – Felix; 6 bilete – Amara;
4 bilete – Buziaș; 4 bilete - Eforie Nord; 4 bilete – Călimănești; 2 bilete – Mangalia; 2 bilete – Saturn; 2 bilete – Techirghiol; 2 bilete – Bala; 2 bilete – Neptun.
„Lista cererilor aprobate este afișată la sediul CJP Olt si pe pagina de internet a instituției. Biletele de tratament se pot ridica până pe data de 16 iulie 2025 inclusiv, iar biletele de tratament nevalorificate vor fi redistribuite pe data de 21.07.2025”, anunță Casa Județeană de Pensii Olt.