Cât  a fost dispus să plătească un oltean venit din Anglia pentru un permis de conducere auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul păgubit s-a dus la procurori când a văzut că a dat banii degeaba FOTO: ziarulincomod.ro

Doi bărbaţi din Olt au fost plasaţi sub control judiciar, la doi ani distanţă de promisiunea pe care i-au făcut-o unui bărbat că îi vor procura două acte de la Serviciul Permise Auto şi Înmatriculări. Aproape 10.000 euro l-a costat pe oltean naivitatea.

Doi bărbaţi au fost plasaţi  marţi, 6 iulie 2021, sub control judiciar pentru 60 de zile. Cei doi au luat, în aprilie 2019, 9.500 euro de la un alt bărbat care lucrase în Anglia, în schimbul promisiunii că vor interveni pe lângă angajaţi ai Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări.

Bărbatul sosit din Anglia ar fi vrut să preschimbe un permis provizoriu emis în Marea Britanie în permis românesc. Totodată, acelaşi bărbat a fost de acord să plătească 6.000 euro pentru a-i „cumpăra“ fiului său un permis de conducere auto. Sumele au mers către P.R.T., în vârstă de 39 de ani, din municipiul Slatina, jud. Olt, acuzat acum de trafic de influenţă, şi P.R.M., în vârstă de 37 de ani, din comuna Sârbii Măgura, sat Vităneşti, acuzat de complicitate la trafic de influenţă.  

„În fapt, s-a reţinut că în luna aprilie 2019, denunţătorul I.L. i-a remis celui dintâi inculpat sumele de 6.000 euro şi 3.500 euro, pe care acesta i le-a dat celui de-al doilea inculpat, promiţându-i că va interveni pe lângă lucrătorii din cadrul SPCRPCIV Olt, astfel încât denunţătorul să preschimbe un permis de conducere provizoriu emis de către autorităţile din Marea Britanie, într-un permis de conducere românesc (în schimbul sumei de 3500 euro), iar fiul acestuia să promoveze examenul“, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt care-i cercetează acum pe cei doi bărbaţi.

Vă recomandăm şi: 

O femeie din Iaşi a fost ucisă de soţul ei aflat în arest la domiciliu

Cum s-a justificat criminalul de la Corbu. Filmul evenimentelor şi noi detalii din anchetă, oferite de procuror: „A fost măcel” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului