Bacalaureat 2023 Olt. Candidații și profesorii s-au pus de acord: „Subiecte nesperat de ușoare”. Unde s-a absentat mai mult VIDEO

0
Publicat:

Subiectele de la prima probă a Bacalaureatului 2023, sesiunea iunie-iulie, i-au surprins plăcut pe candidați. Vor fi note mari, spun și profesorii, pentru că romanul nu le-a pus mari probleme absolvenților de liceu și nici celelalte subiecte nu au avut grad mare de dificultate.

Bucurie la ieșirea din sala de examen, după prima probă a Bacalaureatului 2023. La poarta Colegiului Național „Radu Greceanu” din Slatina ultimele emoții s-au risipit odată cu ieșirea din sală a primilor candidați. Indiferent de profil, absolvenții de liceu s-au declarat încântați de subiecte. „Ne-am așteptat la altceva, ne temeam să nu fie subiecte grele, dar așa, a fost super-super bine”, a fost părerea aproape unanimă a candidaților. Chiar dacă nu toți au reușit lucrări de 10, sunt mulțumiți și se așteaptă la note foarte bune. Pe unii dintre ei notele îi interesează foarte mult, pentru că pe baza mediei de la Bacalaureat vor fi admiși la facultate, alții, care vor da alte probe de admitere la facultate, se gândesc doar că o notă bună înseamnă că efortul depus de-a lungul celor patru ani a meritat.

Candidați mulțumiți după prima probă a bacalaureatului 2023 FOTO: A.M.

„M-am așteptat să pice orice roman, sincer, pentru că n-a mai picat de mult timp. Mi-a plăcut argumentativul despre școală, iar în rest subiectele au fost destul de OK. Mi-a plăcut cel despre opinie. Sper să fie o notă peste 9”, a declarat unul dintre absolvenți, la finalul probei.

„Am  picat bine pe subiectul III, chiar repetasem „Ion” cu o seară înainte, mai povestisem cu un prieten despre acțiune, cu poezia de la subiectul II a fost mai complicat, n-a fost așa expresivă pentru noi, și la subiectul I a fost OK, nu au fost întrebări prea dificile. Mă aștept la peste 8,50, poate chiar 9. Am început să mă pregătesc în ianuarie, am început cu comentariile, și în ultima lună am învățat mai mult. Am făcut și un pic de meditație. Mai dau la Matematică și Informatică, dar la Română mi-a fost cel mai teamă, mâine și poimâine vin liniștit”, a spus un alt candidat, absolvent de Mate-Info.

„Experiența culturală contează la argumentul al doilea”

„Subiectele au fost nesperat de ușoare. La subiectul al III-lea, la partea de eseu, cei de la Real trebuie să știe romanul „Ion”, iar cei de la Uman, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, pentru că întotdeauna s-a făcut diferența între Real și Uman pe roman obiectiv și roman subiectiv. Fără probleme la subiectul al III-lea.

Prof. Felicia Alexandru și-a așteptat elevii la poarta școlii FOTO: A.M.

La subiectul al II-lea, textul poetic din Vlahuță - un pic cam greoi, în sensul că existau multe figuri de stil, care trebuia luate și comentate, tema era simplă, trecerea timpului, dar nu atât de ușor de comentat pentru un copil de la Real. Pentru Real a fost o poezie mai greuță, cei de la Uman sper că s-au descurcat. La subiectul I B, la eseul argumentativ, cu rolul școlii și cum modelează școala viitorii absolvenți, este frumos subiectul, mai ales că trebuia să facă argumentul 1 pe textul de la prima parte, care era din G. Călinescu, viața lui Ion Creangă, și se putea comenta frumos, argumentele erau destul de ușor de sesizat și de comentat. Experiența culturală contează la argumentul al doilea, asta face diferența între cineva care ia 20 de puncte la B, sau 15 puncte. Este un subiect lejer. Iar la prima parte, cele cinci întrebări pe baza textului sunt ușoare. Vor fi note de 10, vor fi foarte multe note de 9 și peste 9”, a comentat prof. Felicia Alexandru, care și-a așteptat elevii la ieșire, pentru a afla de la ei cum au făcut față probei. 

Peste 100 absenți la prima probă

În județul Olt, s-au înscris pentru a susține proba la Limba și literatura română (candidații din seriile anterioare se pot înscrie doar la anumite probe) 2.230 candidați. 103 dintre aceștia nu s-au mai prezentat, cei mai mulți absenți, 46, fiind în centrul de examen de la Liceul Teoretic „A.I. Cuza” Corabia, urmat de Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal (11) și Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș (11). 

Candidați mulțumiți după prima probă a bacalaureatului 2023 FOTO: A.M.

La prima sesiune a Bacalaureatului 2023 sunt înscriși, în total, în județul Olt, 2.424 candidați, examenul susținându-se în 11 centre.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune