Bacalaureat 2023. Cum sunt concepute subiectele pentru Bac, câte se fac și când are loc extragerea la sorți

0
Publicat:

Luni începe examenul de Bacalaureat, cu proba scrisă la Limba română. Experții din Ministerul Educației au conceput deja nu mai puțin de șapte variante de subiecte, atât pentru profilul Real, cât și pentru Uman. 

Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Până în anul 2012, această probă scrisă a fost comună atât pentru elevii de la Uman, cât și pentru cei de la Real. Din 2013, diferența între profiluri se face prin subiectul al III-lea, care este și cel mai complex.

Potrivit Ministerului Educației, proba scrisă la Limba română vizează competenţele de receptare şi de producere a mesajelor scrise – inclusiv a unor mesaje care transpun în scris strategii şi reguli de exprimare orală – şi conţinuturi asociate acestora, în conformitate cu programa şcolară pentru această disciplină.

Programa școlară

Programa școlară în vigoare arată că examenul nu se concentrează pe studiul detaliat al scriitorilor canonici, ci pe analiza textelor din operele acestora. „Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) menţionate în prezenta programă”, se arată în Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat național 2014, acolo unde sunt regăsite programele pentru examen.

Autorii pe care i-au avut de învățat elevii sunt: Mihai Eminescu; Ion Creangă; I.L. Caragiale; Titu Maiorescu; Ioan Slavici; George Bacovia; Lucian Blaga; Tudor Arghezi; Ion Barbu; Mihail Sadoveanu; Liviu Rebreanu; Camil Petrescu; George Călinescu; Eugen Lovinescu; Marin Preda; Nichita Stănescu și Marin Sorescu.

Cum sunt concepute subiectele

Sorin Spineanu-Dobrotă, Șef Serviciu Examene Naționale, a explicat pentru „Adevărul” cine concepe subiectele, când se face acest lucru și când se află exact ce variantă vor avea de rezolvat absolvenții de clasa a XII-a. Concret, variantele de subiecte sunt concepute de un grup de lucru de profesori coordonat de un specialist din Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), responsabilii de disciplină, adică un expert, cu studii de specialitate în respectiva disciplină. „Grupul de lucru este structurat în propunători de itemi, în responsabili cu proiectarea variantelor de subiecte din itemii propuși și în monitori de calitate care validează variantele de subiecte însoțite de baremele de evaluare și de notare corespunzătoare. Grupurile de lucru sunt formate din cadre didactice care activează efectiv în procesul de predare-învăţare-evaluare şi din experţi, specialişti în evaluarea de proces, în curriculum, în evaluarea manualelor, în management educaţional sau specialişti cu expertiză recunoscută la nivelul comunităţii ştiinţifice din care provin, în domeniul disciplinei”, spune Sorin Spineanu-Dobrotă.

Expertul a mărturisit că pentru anul 2023 au fost realizate, verificate și validate 7 variante de subiecte pentru Bacalaureat, aceste proceduri având loc în spații securizate ale CNPEE. „Aceste activități vizează concordanța variantelor de subiecte/baremelor de evaluare şi de notare cu programa de examen, respectarea nivelului mediu de dificultate a subiectelor, corectitudinea ştiinţifică şi lingvistică, încadrarea în parametrii electronici stabiliţi, corectitudinea preluării textelor suport, prin raportare la sursele bibliografice, precum și corectitudinea punctajelor acordate. Întregul proces de pregătire a conţinutului examenului național de Bacalaureat este auditabil, astfel încât să fie asigurată securitatea subiectelor şi a baremelor de evaluare şi de notare”, mai spune el.

Variantele de subiecte pentru Bacalaureat se concep în perioada ianuarie-aprilie a anului școlar în curs, dar ele încep cu activități premergătoare încă din luna octombrie a anului calendaristic precedent primei sesiuni de examen, și continuă cu verificări succesive, chiar și până în dimineața fiecărei probe de examen.

Când sunt extrase și cum de nu se pot afla înainte

În dimineața desfășurării probei, la ora 5.00, se extrag două variante de subiecte. Una dintre variante ajunge la elevi, celalaltă rămâne de rezervă. „Extragerea se înregistrează audio-video de către un consilier CNPEE, membru al echipei de transmitere electronică a subiectelor și se păstrează până la sfârșitul anului calendaristic”, explică expertul.

Acesta subliniază că subiectele nu pot fi aflate înainte deoarece sunt stocate pe serverele CNPEE unde are acces doar administratorul de rețea și nu există conexiune la internet. De asemenea, procesul este securizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) și nu a fost spart niciodată. „Există credențiale de acces pentru fiecare coordonator de disciplină. Toată activitatea se desfășoară pe intranet (o rețea de calculatoare la nivel local – al unei companii, universități etc.–, care asigură accesul și distribuția informațiilor interne exclusiv persoanelor conectate la aceasta), în spații securizate, fără a se putea interveni din exterior pe servere”, a conchis Sorin Spineanu-Dobrotă.

Structura examenului

Fiecare probă constă în trei subiecte care trebuie rezolvate de elevi în decurs de maximum 3 ore. Subiectul I al examenului la Limba română pune accent pe abilitățile de analiză și interpretare a unui text la prima vedere. Elevii primesc un fragment din opera unui autor canonic și sunt rugați să redacteze un eseu în care să prezinte elemente precum tema, viziunea despre lume, particularități de stil sau caracterizarea personajelor, în funcție de cerință. Eseul trebuie să cuprindă și referințe la contextul istoric și cultural în care a fost scrisă opera.

În ceea ce privește subiectul al II-lea, acesta se concentrează pe evaluarea competențelor argumentative ale elevilor. Ei trebuie să redacteze un text argumentativ pe o temă dată, precum importanța respectării regulilor, influența social-media asupra tinerilor sau reciclare. Textul trebuie să fie structurat logic, să conțină argumente și exemple relevante și să respecte normele specifice genului argumentativ.

Subiectul III este ultimul și cel mai dificil, așa cum spun elevii. În cadrul acestuia, tinerii au de redactat un text narativ sau descriptiv, în funcție de cerință, pe baza unui stimul creativ dat. Elevii vor trebui să demonstreze abilități de caracterizare a personajelor, descriere a spațiului și construcție a unei acțiuni coerente și interesante.

Subiectul III în ultimii 9 ani

În anul 2013 s-a introdus diferențierea între profilurile Uman și Real prin subiectul al III-lea. Cerințele pe care le-au avut elevii în ultimii nouă ani au fost:

● 2013 - UMAN - tema și viziunea despre lumea dintr-o poezie simbolistă;

- REAL - tema și viziunea despre lume dintr-o poezie de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu;

2014 - UMAN - tema și viziunea despre lume dintr-o poezie de Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu

- REAL - tema și viziunea despre lume dintr-o poezie de Mihai Eminescu;

2015 - UMAN - relația dintre două personaje dintr-un roman interbelic

- REAL - caracterizarea unui personaj dintr-un text al lui Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu;

2016 - UMAN - caracterizarea relației dintre două personaje dintr-un roman psihologic studiat

- REAL - viziunea despre lume și viață dintr-un roman interbelic;

2017 - UMAN - relația dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda

- REAL - particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ de Liviu Rebreanu sau Ioan Slavici;

2018 - UMAN - particularități ale unui text poetic studiat, de Tudor Arhezi sau Nichita Stănescu;

- REAL - particularităţile unui text poetic studiat, de Bacovia sau Lucian Blaga

2019 - UMAN - particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui George Călinescu;

- REAL - particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui George Călinescu;

2020 - UMAN - particularități de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată

- REAL - particularități ale unei comedii studiate;

2021 - UMAN - particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată;

- REAL - particularitățile unei nuvele studiate;

2022 - UMAN - particularități de construcție a unui prersonaj dintr-o comedie studiată

- REAL - particularitățile unei comedii studiate

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite