Bacalaureat 2023 Olt. Aproape 1.000 elevi înmatriculați în ultimul an de liceu nu s-au înscris pentru susținerea probelor
0Peste 1.300 elevi înmatriculați, în Olt, în ultimul an de liceu în anul școlar 2022-2023 nu se regăsesc printre candidații înscriși la prima sesiune a Bacalaureatului 2023. Numărul de absenți și candidați care nu au promovat a fost mare și la Evaluarea Națională.
Conform datelor comunicate cu ocazia simulării probelor examenului de Bacalaureat 2023, în anul școlar 2022-2023 au fost înmatriculați în clasele a XII-a și a XIII-a, în Olt, 3.372 elevi (peste 900 fiind elevi de la forma de învățământ seral).
Pentru examenul propriu-zis s-au înscris, în schimb, 2.424 candidați care susțin, de astăzi, probele scrise, iar dintre aceștia, 2.088 sunt candidați din promoția curentă. Mai mult de o treime dintre elevii înmatriculați în ultimul an de liceu nu se regăsesc printre candidații de la Bacalaureat.
Situația este îngrijorătoare și în privința elevilor de gimnaziu, aproximativ 20% dintre elevii înmatriculați la începutul anului școlar 2022-2023 în clasa a VIII-a neregăsindu-se printre prezenții în sala de examen. 10% dintre elevii înmatriculați în ultimul an de gimnaziu nu au absolvit cursurile, rămânând cu situația neîncheiată, alți 10%, înscriși automat în examen de către școlile la care au absolvit, neprezentându-se să susțină cele două probe scrise.
Anul trecut, județul Olt a bifat un nedorit record, fiind județul cu cea mai mare rată de absenteism la probele Evaluării Naționale, peste 10% dintre elevii înscriși neprezentându-se la examen.
Absolvenții de liceu au început, luni, 26 iunie 2023, probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, prima probă fiind cea la Limba și literatura română (proba E.a). Conform calendarului, marți, 27 iunie 2023, candidații susțin Proba obligatorie a profilului – proba E.c), iar miercuri, 28 iunie 2023, proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d), în județul Olt nefiind candidați înscriși pentru proba la limba și literatura maternă. În 3 iulie 2023 vor fi afișate rezultatele la probele scrise, până la ora 12,00. În aceeași zi, în intervalul orar 12,00 - 18,00, pot fi depuse contestații.